PETROM: CEL MAI MARE PROFIT din istoria României

PETROM, cea mai mare companie din România, este aşteptată să-şi publice mâine bilanţul pe 2013 şi analiştii spun că şi în cele mai pesimiste estimări profitul companiei ar putea depăşi pentru prima dată în istorie cifra de un miliard de euro, potrivit ZF.ro.

Acesta ar fi totodată cel mai mare profit obţi­nut vreodată de o companie românească.

Totuşi PETROM a mai surprins în trecut investitorii prin includerea pe final de an a unor provizioane sau a altor cheltuieli excepţionale care au afectat negativ profitul companiei.

De această dată un semn de întrebare există în cazul "taxei pe stâlp", care nu a intrat în vigoare, dar pentru care Petrom ar putea constitui provizioane.

Estimările analiştilor privind profitul Petrom pe anul trecut variază între un câştig net de 4,6 mld. lei (1,04 mld. euro) şi 4,9 mld. lei (1,11 mld. euro). Media estimărilor indică un profit net de 4,75 mld. lei (1,07 mld. euro), cu peste 20% mai ridicat faţă de anul precedent. Analiştii chestionaţi de Reuters şi ZF provin de la Erste, Raiffeisen Capital & Investment, Bancpost, NBG Securities, BRD şi Piraeus Bank.

  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...