Pe 18 iunie 1982, când soarele verii își revărsa căldura peste câmpiile Hudeștiului, Petrică a venit pe lume, aducând bucurie în familia sa și în întreaga comunitate. Crescut în spiritul muncii și al respectului, el a fost mereu un exemplu de modestie și bunătate.
Dorul de casă și drumul străinătății
Ca mulți alții din sat, Petrică a ales calea străinătății, plecând în Italia în căutarea unui trai mai bun. Deși trupul îi era departe, inima îi rămânea mereu acasă. Sărbătorile erau momentul în care dorul devenea de nesuportat, și astfel, în iarna aceasta, s-a întors să petreacă Sfintele Sărbători alături de cei dragi.
Pe 3 ianuarie 2025, cu inima încărcată de amintiri și cu speranța revederii, Petrică și-a luat rămas bun de la familie, îndreptându-se din nou spre Italia, dar soarta a avut alte planuri. În drum spre destinație, pe o stradă din Slovenia, moartea l-a luat pe neașteptate, ca un vânt rece care stinge o lumânare aprinsă.
Durerea pierderii a fost amplificată de distanța care îi separa. Dar fratele și sora lui, uniți de dragostea familială, au depus eforturi supraomenești pentru a-l aduce acasă. Drumurile lungi și obstacolele birocratice nu i-au descurajat. Pentru ei, Petrică trebuia să se odihnească în pământul care l-a crescut, scrie Glasul Nordului.
Pe 10 ianuarie 2025 întreaga comunitate s-a adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum. Tinerii rămași în sat, prieteni din copilărie, vecini și rude, toți au venit să-și ia rămas bun. Biserica mică, dar primitoare, a răsunat de rugăciuni și cântece de jale. Lacrimile se împleteau cu amintirile, iar fiecare colț al satului părea să suspine.
Petrică nu a fost doar un simplu sătean. A fost simbolul muncii cinstite, al respectului față de semeni și al modestiei. Niciodată nu a ezitat să-și ofere ajutorul, fie că era vorba de o mână de lucru la câmp sau de un sfat înțelept. În ochii celor care l-au cunoscut, el era ca un stâlp al comunității, un reper de omenie într-o lume agitată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!