Petrecere ”spartă” de polițiștii locali, după ce vecinii s-au plâns de zgomotul infernal!

Muzica la volum maxim și strigătele care se auzeau dintr-un apartament i-au adus unui botoșănean o amendă usturătoare.

Marți seara, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine publică au desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță pe raza municipiului Botoșani.  

Astfel, în jurul orei 22:30, ca urmare a unei sesizări telefonice cu privire la tulburarea liniștii într-un bloc de pe Aleea Parcul Tineretului, polițiștii locali s-au deplasat la adresa indicată.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că din incinta unui apartament se aude atât muzică la un volum ridicat, cât și strigăte, produse de mai mulți tineri aflați sub influența băuturilor alcoolice.

Pentru tulburarea liniștii publice, polițiștii locali au dispus sancționarea contravențională a proprietarului apartamentului cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Călin Georgescu a primit din nou arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă!

astăzi, 15:04

Tribunalul București a reluat, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, arest la domiciliu sau cont...

AJPIS Botoșani: Ajutorul de încălzire pentru noiembrie 2026, cererile se depun până la 20 noiembrie!

astăzi, 14:45

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani încurajează persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale să depună cât mai cu...

Decizie importantă a Înaltei Curți pentru copiii care primesc pensie de întreținere: Executarea silită va acoperi și sumele datorate în viitor!

astăzi, 14:26

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat luni, 9 noiembrie 2026, o decizie importantă privind executarea silită a pensiilor de întreținere datorate copiilor mino...