Petrecere îndoliată la Botoşani!

O petrecere organizată, duminică, într-o localitate din judeţul Botoşani s-a sfârşit tragic, după ce unul dintre pretrecăreţi a murit, iar un altul a ajuns la spital.

În localitatea Băluşeni a fost organizată o petrecere la care au participat proprietari de ovine şi ciobani. Mai mulţi participanţi au consumat băuturi alcoolice peste măsură, iar la un moment dat un bărbat de 55 de ani s-a înecat cu propria vomă.

Ceilalţi participanţi la petrecere şi-au dat seama prea târziu că bărbatul nu mai mişcă. La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă, dar cadrele medicale nu au mai putut face nimic. În schimb, acestea au preluat un alt bărbat în vârstă de 46 de ani,  cu intoxicaţie etanolică. Transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, acesta şi-a revenit.

Trupul neînsufleţit al bărbatului care a decedat a fost preluat de Medicina Legală, pentru a fi făcută necropsia.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

astăzi, 18:42

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

astăzi, 18:28

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

astăzi, 16:47

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...