Peste 150 de sancțiuni, în valoare de 54.000 de lei, într-o singură noapte!

Dintre sancțiuni, 140 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere si 9 certificate de înmatriculare.

În noaptea de 27 înspre 28  iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști de investigații criminale, rutieră, ordine publică, de investigare a criminalității economice si acțiuni speciale au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale si pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor. 

Activitățile s-au desfășurat atât in municipiul Botoșani, cât și în zona de competență a Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, prilej cu care au fost constatate 154 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 54.000 de lei.

Dintre sancțiuni, 140 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, 3 neresepctarea obligatiei de a folosi casa de marcat electronică și 12 nerespectarea normelor de conviețuire socială.

De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere si 9 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au beneficiat și de sprijinul jandarmilor.











 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

astăzi, 17:59

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

astăzi, 17:16

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...