Persoanele cu handicap grav sau accentuat nu mai plătesc impozite

Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite, începând din acest an, de la plata impozitului pentru toate categoriile de venituri realizate, informează Ministerul Muncii.

Măsura este prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată ieri în Monitorul Oficial, anunță Mediafax.

Pe lângă scutirea de la plata impozitului pe salarii, persoanele cu handicap grav sau accentuat nu vor plăti impozit nici pentru veniturile provenite din pensii, din activităţi independente ori agricole, din silvicultură şi piscicultură, altele decât cele impozitate prin tranşe de venit.

De această reglementare vor beneficia peste 680.000 de persoane. Numărul total de adulţi cu handicap grav şi accentuat era la 31 decembrie 2014 de 683.738.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

astăzi, 20:01

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

astăzi, 19:09

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

astăzi, 18:25

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...