Persoanele care au vandalizat sediile partidelor risca amenda de pana la 500 lei!

Poliţiştii botoşăneni întreprind cercetări pentru identificarea şi sancţionarea contravenienţilor care au inscripţionat pereţii exteriori ai sediilor PSD şi PNL.

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 05.30, în timpul activităţilor de patrulare pe raza municipiului Botoşani, poliţiştii botoşăneni din cadrul structurii de ordine şi siguranţă publică s-au sesizat din oficiu că pereţii exteriori ai sediului unui partid politic au fost inscripţionaţi cu vopsea de culoare roşie.

"Ulterior, în jurul orei 09.00, prin apel de urgenţă, am fost sesizaţi că un perete exterior al sediului din municipiul Botoşani al unui alt partid politic a fost de asemenea inscripţionat cu vopsea de aceeaşi culoare", se arată în comunicatul remis de Poliţia Botşani.

În ambele cazuri se efectuează cercetări în vederea identificării suspecţilor şi dipunerea măsurilor legale.

"Precizăm că fapta unei persoane de a scrie sau desena, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, constituie contravenţie, fiind prevăzută de Legea nr. 61/1991, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei", se mai arată în comunicat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...