Permisele a sute de mii de șoferi români nu vor mai fi valabile în următoarele luni. MAI a lansat un apel

Permisele de conducere a sute de mii de şoferi români nu vor mai fi valabile în următoarele luni, arată o analiză efectuată de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Potrivit publicației Antena3.ro, în perioada decembrie 2022 - februarie 2023 va expira termenul de valabilitate a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel național, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 – februarie 2013, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.

 

„MAI atrage atenția celor care au permisul de conducere emis în perioada decembrie 2012 - februarie 2013 că documentul va expira, potrivit unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). MAI face apel la posesorii de permise de conducere care se află în această situație să solicite preschimbarea acestui document înainte de expirarea valabilității administrative, dat fiind numărul foarte mare de persoane cărora le va expira perioada în care permisul este valabil, peste 450.000 de șoferi din țară.

Pentru preschimbarea permisului, trebuie parcurși câțiva pași: programarea online pe site-ul www.drpciv.ro, achitarea contravalorii permisului de conducere în valoare de 89 lei (prin intermediul CEC, BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online - plăți, mandat poștal, etc.), pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere (act de identitate valabil – original, fișa medicală, permisul a cărui preschimbare este solicitată, în original, dovada efectuării plății taxei), prezentarea la sediu conform programării.

Prin Ordinul nr. 123 din 5 august 2013 privind condiţiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului au fost aduse modificări în ceea ce privește modalitatea de obținere a unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, intervenind obligativitatea depunerii fișei medicale.

Cererea pentru preschimbarea permisului de conducere poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului.

Permisul de conducere se livrează, prin serviciul de curierat la Poștei Române, la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cererea de preschimbare (termenul de livrare este cuprins între 5-15 zile). Până la eliberarea noului permis, titularului i se eliberează un document cu valabilitatea de 15 zile. După termenul de 15 zile, în cazul în care titularul nu poate fi identificat/găsit la adresa indicată în cerere, permisul de conducere se va ridica, personal, de la serviciul public comunitar în a cărui competență se află acea adresă. Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat", se arată într-un comunicat al MAI.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Deschideți buzunarele! Ne așteaptă prețuri foarte mari la electricitate!

astăzi, 14:22

Sistemul Energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se așteptau foarte mulți, însă trebuie să ne pregătim de o iarnă și de o primăvară 2027 cu prețuri foar...

Călugărul din Botoșani care și-a anunțat sfârșitul: ”Peste trei zile mă duc la Dumnezeu!”

astăzi, 14:11

Călugărul Vitalie, din Botoșani, a trăit între anii 1891 și 1945. Acest cuvios părinte a fost un mare şi tăinuit sihastru român din Muntele Athos. Născut în anul 1891, era d...

S-a stins un profesor care, vreme de 30 de ani, și-a dedicat viața școlii botoșănene!

astăzi, 13:38

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi anunță, cu profund regret și întreaga compasiune, plecarea la cele veșnice a celui care a fost ”un pilon al instituției, stimatu...