Periculos: Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc din cauza analizelor greşite

Periculos: Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc din cauza analizelor greşite
Vi s-a întâmplat să primiţi analize medicale cu rezultate care se bat cap în cap, deşi le-aţi făcut în aceeaşi săptămână sau într-o perioadă scurtă de timp? Dacă da, aflaţi că nu sunteţi singurii: unii dintre cei mai ghinionişti români s-au pomenit că au chiar boli grave precum hepatita C. De fapt, boala era doar pe hârtie, iar omul era perfect sănătos. Însă fenomentul analizelor greşite pare să ia amploare în România, iar mulţi dintre cei care îşi permit aleg să se ducă în străinătate pentru teste minuţioase şi cu rezultate reale.

VerticalNews vă prezintă astăzi cazul unui domn din Bucureşti, în vârstă de 35 de ani, care a trăit cu spaima că băiatul său are o infecţie cu o bacterie periculoasă. Pe 25 noiembrie 2011, Mihai Voicu a dus probele de urină ale fiului său în vârstă de numai trei-patru luni la clinica MedAs Unirii. Cinci zile mai târziu, când a luat rezultatele, a aflat că la testul de "urocultură" bebeluşului i s-a descoperit o bacterie periculoasă: "Klebsiella pneumoniae secretoare de beta-lactamază cu spectru extins". Valoarea a ieşit mai mare de "100.000 UFC/mL",  valoarea normală fiind sub 1.000.

Speriaţi, părinţii şi-au dus copilul la medicul de familie care, pe baza antibiogramei din analiză, le-a prescris un antibiotic puternic numit "Unasyn".

Antibiotic la trei luni: "Există riscul de reacţie alergică ce poate fi mortal"

"Am fost foarte stresaţi: prima administrare a unui antibiotic are risc de reacţii adverse severe. Am căutat un loc în care să-l administrăm sub supraveghere medicală, dar nu am găsit. Părea şi foarte riscant să amânăm tratamentul, se putea agrava. Până la urmă, o doctoriţă mai în vârstă l-a văzut că nu are alte simptome şi a spus intuitiv că este mai bine să amânăm până la confirmarea analizei", a povestit Mihai Voicu pentru VerticalNews.

"Există riscul de reacţie alergică ce poate fi mortal. Acest risc trebuie luat doar dacă există un alt risc mai mare pe care să-l combaţi (presupusa infecţie). Apoi, antibioticul deranjează flora microbiană şi scade imunitatea. Antibiograma făcea ca unele antibiotice mai blânde să nu se califice, deci riscul era mai mare decât la un antibiotic obişnuit", a mai explicat el.

Deşi îi cumpăraseră deja tratamentul, părinţii au decis să repete analiza la Medlife, unde rezultatul a ieşit negativ la infecţie urinară. Apoi au repetat analiza şi la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, iar rezultatul a ieşit tot negativ, ceea ce i-a determinat pe părinţi să creadă că primele analize, cele de la MedAs, au fost greşite.

Motivul rezultatelor proaste

Marian Neguţ, preşedintele Comisiei de Medicină de Laborator din cadrul Ministerului Sănătăţii, a explicat pentru publicaţia noastră care sunt cauzele ce duc la rezultate de laborator greşite: "Sunt două surse mari de eroare: factorul tehnic şi factorul uman".

Factorul tehnic este condiţionat la rândul său de reactivii şi de echipamentele folosite. "Deosebit azi este că tehnica de laborator a evoluat extraordinar de mult. În consecinţă, elementul de noutate e în permanentă evoluţie. Vom manipula scule tot mai performante, dar tot mai pretenţioase", explică medicul.

Aceste echipamente, pentru analizele de biochimie, au nevoie de calibrări zilnice sau la două-trei zile. Această calibrare este un fel de potrivire a aparatelor. Ea se poate face, de pildă, în funcţie de presiunea atmosferică.

"Zilnic, înaintea începerii lucrului, aparatele sunt supuse unui regim de verificare. Această calibrare se face prin mostre sau markeri pe care îi livrează, contra cost, firma care livrează şi echipamentele. Calibrarea este cheia activităţii zilnice. Calibrarea ţine de şef şi de cel care lucrează cu aparatul. Dacă şeful nu s-a uitat şi îl bagă direct în priză…", precizează el.

Problema este că această calibrare obligatorie costă foarte mult. Fiecare aparat are un caiet propriu în care se trece cine a făcut controlul, când anume, ce parametrii are aparatul. Iar laboratoarele sunt obligate să prezinte aceste documente inspectorilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Dar se întâmplă ca, pentru a face economie, aparatele să nu fie calibrate: "Se eludează această treabă cu bună ştiinţă", afirmă specialistul, ceea ce dă peste cap toate rezultatele.

"Personalul poate să greşească fie din ignoranţă, fie din nepăsare"

Analizele pot fi eronate şi din cauza reactivilor de calitate proastă sau a păstrăii inadecvate a acestora. Aceşti reactivi sunt nişte substanţe (pot fi zaharuri etc) cu ajutorul cărora se identifică diferite elemente ale sângelui şi valorile acestora.

Reactivii furnizaţi de firme producătoare din Italia, Spania, Franța sau Germania sunt cei mai agreaţi de laboratoarele din România, aceste companii asigurând totodată o calitate înaltă a reactivilor. Dar unele laboratoare, pentru a face economie, cumpără reactivi ieftini. Sau se poate întâmpla ca şeful laboratorului să vrea să mai taie din cheltuieli să spună: "Nu mai face şapte teste ca să spui că e streptcoc".

În ultimă instanţă, se poate întâmpla ca greşeală să îi aparţină chiar omului: "Personalul poate să greşească sau să livreze rezultate proaste fie din ignoranţă, fie din nepăsare sau indolenţă". Degeaba are laboratorul cei mai buni reactivi dacă omul care lucrează cu ei este neinstruit.

Potrivit profesorului, în cazul bacteriilor, se poate întâmpla ca în laborator să fie izolată o bacterie nouă, neobişnuită, şi să se pună un diagnostic greşit: fie din ignoranţă, fie din cauza manevrării nepotrivite a probelor: "Te trezeşti cu minuni că dintr-o bubă mică îţi scoate bacilul ciumei pentru că  maşina interpretează mecanic". În mod normal, atunci ar trebui să intervină mintea omului care verifice rezultatele şi să-şi dea seama când valorile obţinute sunt total aiurea.

"În cel mai bun caz îi dau banii înapoi pe analize"

Organismul naţional la care se poate adresa orice cetăţean din România dacă a primit o analiză greşită este RENAR (Asociaţia de Acreditare din România), organism ce acreditează laboratoarele după ce o echipă stabileşte dacă sunt sau nu de încredere. În mod periodic, la fiecare doi ani, laboratoarele sunt reevaluate de către RENAR. Însă evaluarea se poate declanşa şi la cerere: "Se poate face ori de câte ori este nevoie, în cazul în care reclam că am primit analize aiurea, care au dus la rezultate catastrofice", explică Neguţ.

"Se poate şi închide laboratorul. Am avut situaţii şi din provincie, şi din Bucureşti. Se amenajează laboratoare în apartamente de blocuri, în spaţii improvizate, în ideea că dacă am scule performante şi le folosesc în condiţii proaste, ele dau rezultate bune. E greşit. Şi când oamenii sunt încolţiţi dau vina pe furnizorul de echipamente. Dacă mediul e rău scula suferă afecţiuni fizice, chimice şi o ia razna. Este electronic sensibilă. În paralel cu dezvoltarea tehnologiei, pe măsură ce a crescut sensibilitatea echipamentelor, a crescut şi posibilitatea de eroare", povesteşte profesorul.

La rândul său, RENAR-ul poate fi chiar el incriminat dacă a făcut o acreditare sau o evaluare   superficială. "Dacă această treabă nu se face cum trebuie, e şi firesc că aceste echipamente, după un timp, pot furniza informaţii false", apreciază Neguţ.

Omul care a avut de suferit din cauza analizelor greşite poate cere o expertiză şi la Colegiul Medicilor. Există şi inspectori de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate care pot lucra şi verifica laboratoarele în paralel cu RENAR-ul, deoarece Casa plăteşte o parte din analizele efectuate (cele pe care oamenii le pot face gratuit şi la privat).

El poate da în judecată laboratorul şi, teoretic, poate obţine o despăgubire. Însă profesorul Neguţ este sceptic: "În cel mai bun caz îi dau banii înapoi pe analize. Dacă la analize i-a ieşti că are colesterolul mare-dar de fapt nu îl are-şi urmează tratament cu statine şi face insuficienţă hepatică, nu se mai întoarce nimeni la origine. Oamenii se duc pe medicament, nu se face legătura că totul a pornit de la analize".

Material complet pe verticalnews.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Campionat național cu 16 medalii obținute de sportivii din Botoșani!

astăzi, 16:43
49

În perioada 19-20 aprilie 2024, sportivii legitimați la secția de Taekwondo WT a Clubului Sportiv Botoșani, precum și cei ai Asociației Brilliant Taekwondo Sporting Club, au participat, &ic...

Au plecat la Dorohoi, iar în urma lor a urmat dezastrul: Blocul evacuat, bunuri distruse, mii de lei topiți!

astăzi, 15:49
688

Printr-un apel la 112, pompierii au fost anunțați că iese fum de pe geamurile unui apartament. Se pare că proprietarii au plecat până în municipiul Dorohoi, județul Botoșani, iar &i...

În Duminica Floriilor, PS Nichifor Botoșăneanul va sluji într-o parohie din Botoșani

astăzi, 15:05
210

Duminică, 28 aprilie – Duminica a 6-a din Post (a Floriilor) – Intrarea Domnului în Ierusalim, începând cu ora 7:45, va avea loc resfinţirea bisericii Parohiei Sfâ...