Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 2.147 autovehicule la nivelul județului Botoșani.
În urma controalelor inspectorii RAR au descoperit că 115 dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.
Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite:
28,88% au avut diferite probleme tehnice (proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate)
0.56% dintre vehicule au avut probleme legate de identificare (neconcordanțe între seria poansonată pe șasiu/caroserie și cea din acte, schimbarea culorii autovehiculului sau a destinației de utilizare)
2,74% dintre vehicule au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false, lipsa actelor).
În urma analizei emisiilor poluante, la 3,28 % dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis.
În urma controalelor mixte desfășurate în județul Botoșani de Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, pe parcursul anului 2014 au fost aplicate 414 sancțiuni, au fost reținute 11 permise de conducere și 315 certificate de înmatriculare. Când vehiculul este imobilizat de Poliție ca urmare a defecțiunilor constatate, inspectorii RAR procedează la anularea inspecției tehnice periodice.
Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menționează că rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
PERICOL! Zeci de maşini depistate pe şoselele din judeţ cu defecţiuni majore la sistemul de frânare!
Claudia Luca Tuesday, 27 January 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.77 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici