PENSIONAREA femeilor la 65 de ani, AVIZATĂ de deputaţi. Care sunt etapele privind vârsta de retragere
Stiri Botosani Wednesday, 17 September 2014 ActualitateArticolul 53, alineatul 1 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii a fost modificat, iar în noua formă are următoarea formulare: "Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5".
Prima etapă de creştere a vârstei de retragere din câmpul muncii se va încheia în ianuarie 2015, când aceasta va creşte de la 59 la 60 de ani în cazul femeilor şi de la 64 la 65 de ani pentru bărbaţi. Până în anul 2030, vârsta de pensionare va creşte doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani. Peste alţi cinci ani, şi femeile se vor pensiona tot la 65 de ani.
În paralel, va creşte şi durata stagiului de cotizare la 35 de ani pentru ambele sexe, însă egalizarea va fi definitivată în 2030.
În expunerea de motive a legii se arată că modificarea a fost impusă de îmbătrânirea populaţiei şi ameninţarea subsecventă pe care o aduce aceasta la sustenabilitatea sistemului de pensii. De altfel, creşterea vârstei de pensionare este menţionată printre cerinţele pe care le are Comisia Europeană pentru ca sistemul de pensii să rămână stabil.
"Potrivit recomandărilor Comisiei Europene, România trebuie să ia măsuri de îmbunătăţire a colectării impozitelor, să egalizeze vârsta standard de pensionare între femei şi bărbaţi şi să susţină reforma pensiilor promovând încadrarea în muncă a lucrătorilor în vârstă", se arată în expunerea în motive.
Un alt obiectiv al modificării legislative este limitarea pauperizării persoanelor în vârstă odată cu pensionarea lor. "Egalizarea vârstei standard de pensionare între femei şi bărbaţi va asigura viabilitatea pe termen lung a unui sistem adecvat de protecţie socială. În paralele este necesară atragerea şi menţinerea pe piaţa forţei de muncă a lucrătorilor în vârstă, depăşind actualele tipare de pensionare, în concordanţă cu creşterea speranţei de viaţă precum şi examinarea nivelului de adecvare a pensiilor în vederea prevedenirii sărăciei persoanelor de vârstă înaintată.
romaniatv.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Record pentru regiunea Moldovei stabilit de către o femeie de 55 de ani. „Cred că trebuie să profităm”
La vârsta la care, de obicei, o femeie se află la menopauză, o ieșeancă de 55 de ani a adus pe lume un băiețel la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”, &ic...
Pompier botoșănean pe podiumul unei competiții naționale de tenis! - FOTO
În perioada 21 – 24 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș a organizat etapa finală, la nivelul Inspectoratului General pentru Si...
Extinderea proiectului Via Transilvanica către Darabani, un impuls important în nordul județului Botoșani!
Fondatorul traseului de drumeție, Alin Ușeriu, a declarat că discuțiile privind includerea acestei zone în rețeaua națională au intrat într-o etapă concretă, însă a sublini...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.77 secunde