Pensiile vor creşte cu 6-7% de la 1 ianuarie 2022. Punctul de pensie va fi corelat cu inflaţia şi cu salariul minim brut pe economie

Pensiile vor creşte cu 6-7% de la 1 ianuarie 2022. Punctul de pensie va fi corelat cu inflaţia şi cu salariul minim brut pe economie

Pensiile vor creşte 6-7% de la 1 ianuarie 2022, potrivit declaraţiilor făcute de ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, care a precizat nu numai că punctul de pensie va fi corelat cu inflaţia, ci şi cu creşterea salariului minim brut pe economie.

„Conform legii pensiilor, inflaţia pe care o luăm în calcul la indexarea pensiilor, nu este cea din anul în curs, ci este cu un în urmă şi atunci practic se va lua în calcul inflaţia din 2020 şi salariul mediu brut pe economie, jumătate din salariul mediu brut. Undeva în jur de 6% va fi creşterea pensiilor de la 1 ianuarie. Oricum, un lucru este cert. Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022.

Dacă există o rezervă bugetară, putem să facem o ajustare, dar rămâne de văzut, pentru că aşa cum ştiţi, suntem într-o procedură de reducere a deficitului şi de consolidare fiscală. Avem angajamente ferme din punctul acesta de vedere. Pe de altă parte, o creştere a deficitului are legătură cu ce mă întrebaţi mai înainte, cu datoria publică şi atunci trebuie să fim foarte echilibraţi, pentru că atunci când creşti deficitul, rişti foarte uşor să ajungi într-o zonă de împrumuturi sau de îndatorare care să devină periculoasă”, a declarat Dan Vîlceanu.

Potrivit ministrului de Finanţe, creşterea ar putea fi de 6-7%, de la 1 ianuarie.

"Ca procent, dacă luăm în considerare inflaţia din 2019, pentru că aceea se ia în considerare acum, poate 6-7%, să vedem cât va fi exact când vom face aceste calcule", a spus ministrul.

 

Spune-ne opinia ta