Pensia socială minimă va fi tăiată la 300 lei

Pensia socială minimă garantată va fi redusă de la 350 la 300 de lei, iar nivelul ulterior al acesteia va depinde de evoluţia indicatorilor macroeconomici şi de resursele financiare disponibile, conform unui proiect de ordonanţă privind reducerea cheltuielilor sociale.

"Începând cu anul 2010, nivelul pensiei sociale minime garantate se stabileşte anual, prin legea bugetului de stat şi poate fi modificat în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare", se arată în document.

Ordonanţa modifică în acelaşi timp Legea bugetului de stat, stabilind că valoarea punctului de pensie va fi plafonată începând cu 1 iunie la 622,9 lei, de la 732,8 lei în prezent.

 În acord cu măsurile anunţate de şeful statului, documentul indică totodată că, începând cu drepturile aferente lunii iunie, în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situaţia economică, câştigul salarial brut sau, după caz, solda ori indemnizaţia brută acordată personalului din autorităţi şi instituţii publice se diminuează cu 25%, dar nu sub 600 lei.

Pensia socială minimă garantată a fost introdusă la 1 aprilie 2009, la o valoare de 300 de lei, iar de la 1 octombrie a fost majorată la 350 de lei. Prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2010 se stabilise îngheţarea valorii punctului de pensie la nivelul anului 2009, respectiv la 732,8 lei.

Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 este de 1.836 lei, ceea ce înseamnă o valoare a punctului de pensie de 39,9 la sută.

 

mediafax.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...