Pedofilii, castraţi chimic în Polonia

Violatorii şi pedofilii, condamnaţi în Polonia, vor fi castraţi chimic. O lege în acest sens, adoptată în septembrie anul trecut, a intrat acum în vigoare.

Vor fi castraţi chimic bărbaţii care violeză copii sau membri ai familiei. Procedură a fost testată şi în alte zone ale lumii, dar pe bază de voluntariat. Legea a fost propusă de premierul Donald Tusk, după mai multe cazuri de pedofilie, care au îngrozit Polonia anul trecut. Cei condamnaţi pentru viol şi pedofilie vor fi obligaţi să ia pastile, care le vor reduce potenţa. Asta, numai după ce tribunalul va cere opinia unui psihiatru. Este cea mai aspră legislaţie împotriva pedofilei din Europa.

Realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

Tuesday, 20 October 2026

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

Tuesday, 20 October 2026

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

Tuesday, 20 October 2026

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...