Pedepse contopite pentru "omul cu o mie de feţe"

Nici el nu mai ştie câte condamnări a adunat în ultimii ani pentru înşelăciunile pe care le-a pregătit meticulos şi în plasa cărora au căzut zeci de oameni din mai multe judeţe ale ţării. Cert este că acum, "omul cum o mie de feţe", Sorin Alin Verincianu, a obţinut încă o contopire a pedepselor.

O instanţă a Judecătoriei Botoşani a decis ieri contopirea unei pedepse de doi ani şi şase luni de închisoare, stabilită de Judecătoria Fălticeni în februarie, cu un rest de 645 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată în mai 2011 de Judecătoria Botoşani, urmând ca "petentul" să execute pedeapsa cea mai grea de doi ani şi şase luni închisoare, sporită la doi ani şi zece luni de închisoare.

De asemenea, judecătorul însărcinat cu soluţionarea solicitării lui Verincianu, de contopire a pedepselor, a constatat că celelalte două pedepse care au făcut obiectul operaţiunii de contopire efectuate prin sentinţa penală din februarie a Judecătoriei Fălticeni, au fost contopite prin cea din urmă sentinţă, "iar pedeapsa rezultantă de doi ani închisoare constituie primul termen al recidivei în raport de care s-a stabilit pedeapsa aplicată prin sentinţa penală din luna mai, a Judecătoriei Botoşani, modificată în iulie de Curtea de Apel Suceava. Contopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare menţionată anterior cu pedeapsa de 2 ani şi 156 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală din 26 mai 2016 a Judecătoriei Botoşani, modificată prin decizia penală din 20 iulie 2016 a Curţii de Apel Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare, sporită la 3 (trei) ani, 6 (şase) luni şi 52 (cincizeci şi două) zile închisoare (sporul de 8 luni şi 52 zile reprezintă o treime din pedeapsa de 2 ani şi 156 zile închisoare)", după cum se arată în încheierea de şedinţă.

Decizia nu este însă definitivă, escrocul dovedit prin atâtea condamnări definitive având posibilitatea de a o contesta.

Citiţi şi despre ultima "aventură" a escrocului: "Avocatul cu Porsche" rămâne în arest preventiv! 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un întreg cartier din municipiul Botoșani rămâne fără apă 36 de ore!

Monday, 6 July 2026

Nova Apaserv Botoșani anunță că, în cursul zilei de luni, 6 iulie, în timpul unor lucrări executate de societatea Cornell's Floor, a fost avariată o conductă de alimentare cu ap...

Recunoștința unui campion pentru cea care i-a predat cele mai importante lecții: ”M-ați călăuzit să transform alergarea în plăcere și bucurie!”

Monday, 6 July 2026

Dacă numele maratonistului botoșănean Iulian Rotariu este cunoscut nu doar în Botoșani și în România, ci mai ales în competițiile mondiale în care a obținut rezult...

Sancțiuni de peste 1.600.000 lei aplicate de Garda de Mediu în primele șase luni din 2026!

Monday, 6 July 2026

Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit în sarcina persoanelor fizice și juridice responsabile măsuri cu termen în vederea remedierii acestora și s-au aplicat 34 sancțiuni c...