Patru zile de distracţie la Revelionul pensionarilor organizat de CJ

De patru zile de distracţie vor avea parte pensionarii botoşăneni care s-au înscris la Revelionul organizat la finalul acestei luni de Consiliul Judeţean.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a anunţat că Revelionul va fi organizat în zilele de 28,29,30 şi 31 ianuarie la Restaurantul Rapsodia din municipiu.

Pentru pensionarii dorohoieni, Revelionul va fi organizat în data de 24 ianuarie.

Până acum s-au înscris la petrecere peste 2.000 de persoane.

“Nu putem face într-o singură zi totul, trebuie să avem timp să ne ocupăm de ei şi nu putem face aşa aiurea cum se spune. Vreau şi eu să am timp să stau în mijlocul lor, să discut cu ei, aşa ca să fac odată cu toţi cei 2.000 nu am timp să trec măcar o dată pe la ei`, a declarat Florin Ţurcanu.

Cheltuielile cu organizarea Revelionului sunt suportate de PNL Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...