Patru posturi aprobate de ISJ pentru grădinița din Cișmea

Inspectoratul Școlar Județean a aprobat patru posturi pentru grădinița nou construită în cartierul ANL Cișmea, care se va deschide în semestrul al doilea al acestui an școlar.

Inspectorul general al ISJ, Mihaela Huncă, a precizat că aceste posturi vor fi ocupate prin detașare.

Pentru început grădinița va funcționa în regim normal.

“Au fost aprobate 4 posturi, care vor fi ocupate prin detașare pentru că există această posibilitate. Grădinița va fi deschisă în program normal, pentru că așa a fost proiectată. Ca să faci o grădiniță în program prelungit trebuie să asiguri condiții de bucătărie, de somn", a spus Mihaela Huncă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...