Patronul uneia dintre firmele care au reabilitat Centrul Vechi din Botoșani, reținut de DNA!

Patronul uneia dintre firmele care au executat lucrările în cadrul proiectului de reabilitare a Centrului Istoric, din municipiul Botoșani, a fost reținut, joi seara, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
 
Este vorba de Tiberiu Urdăreanu, președintele grupului de firme UTI, acuzat de dare de mită. În același dosar este anchetat și primarul suspendat al municipiului Iași, Gheorghe Nechita.

Potrivit procurorilor, în luna august 2013, în contextul implementării proiectului Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iași, care privea fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și scăderea gradului de poluare, finanțat din fonduri europene, inculpatul Nichita Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Iași, a pretins și primit de la ceilalți inculpați mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câștigarea licitației de către asocierea UTI – IBC și semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții.
 

“Acest lucru a avut la bază o înțelegere anterioară între inculpații Nichita Gheorghe, Mardarasevici Iulius Gabriel (pentru IBC) și Urdăreanu Tiberiu (pentru UTI), aceștia din urmă efectuând, cu sprijinul inculpatului Tănăsescu Mihail și a unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor (ce urmau a fi dați cu titlu de mită). De asemenea, demersurile au constat și în elaborarea și, ulterior, decontarea unor facturi pentru situații de lucrări conținând servicii neprestate, a căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iași", se arată în comunicatul procurorilor DNA.

Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat că suma de 6,9 milioane lei, reprezentând 10% din valoarea contractului de lucrări, urma a fi remisă în raport cu cota de participare a asociaților UTI și IBC la contract, adică 80% reprezenta contribuția UTI, iar 20% reprezenta contribuția IBC la banii colectați cu titlu de mită pentru inculpatul Nichita Gheorghe, parte din aceasta fiind colectată deja în contul IBC.

Tiberiu Urdăreanu și Gheorghe Nechita vor fi prezentanți în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...