Patronii si-au pierdut rabdarea si au scris singuri noul Cod Fiscal

Menţinerea cotei unice, reducerea parafiscalităţii, simplificarea procedurilor cu privire la plata TVA-ului, posibilitatea alegerii exerciţiului fiscal în concordanţă cu cel contabil, reducerea contribuţiilor sociale şi adoptarea legislaţiei holdingurilor sunt în capul listei de amendamente propuse la Codul Fiscal de către cele mai puternice organizaţii patronale şi ale investitorilor străini din România.

Setul de măsuri a ajuns de câteva zile pe masa Finanţelor, propunerile reunind puncte de vedere de la 1.300 de companii cu capital românesc şi străin.

De câteva luni bune, oamenii de afaceri cer reducerea de taxe şi simplificarea regimului de plată a TVA-ului, returnarea taxei pe valoarea adăugată în termenul aprobat prin lege sau adoptarea legii privind funcţionarea holdingurilor.

Printre primele şi cele mai importante propuneri ale mediului de afaceri se regăsesc menţinerea cotei unice de impozitare şi reducerea taxelor inutile şi a parafiscalităţii, unde patronii recunosc o oarecare ameliorare faţă de anul trecut.

Reducerea nivelului contribuţiilor sociale şi introducerea acestora în Codul Fiscal este o altă cerinţă a mediului de afaceri, care apreciază că, prin aceste modificări, veniturile la diferitele bugete de asigurări sociale ar putea creşte.

Propunerile de modificare a Codului Fical au fost elaborate de experţi din cadrul AOAR, British Romanian Chamber of Commerce (BRCC), Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Netherlands - Romanian Chamber of Commerce, Industry and Agriculture (NRCC).

Iniţiativă
Propunerile Guvernului Privat pentru îmbunătăţirea fiscalităţii

1. Reducerea de taxe şi impozite şi înfiinţarea biroului unic
2. Plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor sociale la un număr de patru-cinci salarii medii pe economie
3. Revenirea la un nivel al contribuţiilor sociale comparabil cu celelalte ţări din regiune
4. Reintroducerea măsurilor simplificate la TVA pe tranzacţiile imobiliare şi importuri
5. Returnarea TVA-ului în termenul indicat de lege
6. Stoparea risipei bugetare, îmbunătăţirea colectării veniturilor
7. Înăsprirea sancţiunilor pentru combaterea evaziunii fiscale
8. Introducerea programării bugetare multianuale, pe o perioadă de trei-cinci ani
9. Introducerea unei legislaţii a holdingurilor, cu sistem de deductibilităţi fiscale
10. Crearea tribunalelor fiscale, prin separarea contenciosului administrativ de cel fiscal

Sursa: Guvernul Privat

Măsuri
Ce propun organizaţiile care însumează peste 1.300 de societăţi cu capital românesc şi străin pentru îmbunătăţirea fiscalităţii în România

1. Menţinerea sistemului de cotă unică, eliminarea tuturor impozitelor şi taxelor care distorsionează acest sistem şi reducerea parafiscalităţii
2. Corelarea prevederilor Normelor Metodologice cu cele ale Codului Fiscal, prin eliminarea din Norme a prevederilor care exced Codul Fiscal
3. Modernizarea administraţiei fiscale şi îmbunătăţirea capacităţii de colectare a impozitelor şi taxelor
4. Simplificarea calculării, raportării şi plăţii impozitului pe profit

Extinderea calculării, raportării şi plăţii anuale a impozitului pe profit pentru toţi contribuabilii, începând cu anul 2010
Amendarea legislaţiei, astfel încât să permită contribuabililor să îşi aleagă exerciţiul fiscal în corelare cu cel contabil, care poate fi diferit de anul calendaristic
5. Grupul de TVA şi măsuri de simplificare cu privire la plata TVA
6. Revizuirea legislaţiei privind accizele în concordanţă cu directivele europene
7. Implementarea practică a procesului de facturare şi arhivare electronică
8. Eliminarea prevederilor care au caracter discriminatoriu între contribuabilii rezidenţi şi nerezidenţi, în ambele sensuri
9. Reducerea nivelului, plafonarea bazei de calcul şi introducerea contribuţiilor sociale în Codul Fiscal
10. Introducerea unor concepte fiscale nereglementate în prezent

Dezvoltarea şi promovarea legislaţiei care vizează holdingurile în România
Introducerea posibilităţii de consolidare fiscală, din punct de vedere al impozitului pe profit
 Impozitul pe câştigurile de capital
Sursa: AOAR, BRCC, AmCham, AHK, FIC şi NRCC
Articol complet in Standard.money.ro


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două spectacole în acest weekend la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani! (Foto)

astăzi, 08:40

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!” de Avtandil Varsimașvili și &...

Ce a pățit un călător urcat în tren! ( Foto, Video)

astăzi, 07:35

Dialog în tren: - Mă bucur grozav că mă întorc la Braşov! - Vă cred, Braşovul este un oraş foarte frumos! - Ah, abia aştept să ajung! - Da, însă cred că de dat...

ATENȚIE, șoferi! Cod Galben pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 07:15

Meteorologii au emis un Cod Galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani care este valabil până la ora 09:00. Din această cauză, pe drumurile din Albești, Trușești, Ște...