Patinoarul l-a îmbolnăvit: Eugen Ţurcanu nu s-a prezentat în faţa comisiei de disciplină!
Stiri Botosani Monday, 8 December 2014 ActualitateȚurcanu a ajuns să fie anchetat disciplinar după ce a refuzat să monteze patinoarul pe lacul din Parcul Mihai Eminescu, așa cum au cerut cei din Executivul Primăriei.
Directorul DSPSA urmează să fie chemat la o nouă audiere.
"Comisia de Disciplină s-a întrunit astăzi, avea o audiere, dar domnul director nu a ajuns. A transmis că este în concediu medical. I s-au solicitat alte documente. În momentul în care primim documentele pot înainta celălalt termen pentru audiere", a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.
Edilul a spus că, în cazul în care directorul DSPSA nu se va prezenta nici la cea de-a doua audiere în fața Comisiei de Disciplină, va putea fi trasă o concluzie bazată doar pe înscrisurile pe care le-au primit la comisie.
"Dacă nici la cea de-a doua solicitare nu se prezintă, sancțiunea poate fi aceeași sau această neprezentare poate constitui o circumstanță agravantă, dar rămâne la latitudinea comisiei să emită un punct de vedere. Foarte important este că se poate emite un punct de vedere și în absența dumnealui. Acest lucru nu împiedică o sancțiune", a mai spus Cosmin Andrei.
Disputele pe seama locului de amplasare a pationoarului i-au adus lui Eugen Țurcanu și o plângere penală, pentru abuz în serviciu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!
Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...
Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)
Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...
AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.39 secunde