Pastilele ieftine dispar de pe piața românească!

Medicamentele cu preţuri între 25-30 lei ar putea să dispară de pe piaţă din cauza taxei clawback şi a faptului că sunt nerentabile pentru producători, a avertizat preşedintele APMGR Dragoş Damian, care a precizat că este vorba de medicamente care acoperă toate ariile terapeutice.

"În ultimii 2-3 ani, au dispărut de pe piaţă aproximativ 1.000 de medicamente care au fost înlocuite cu altele mai scumpe, ceea ce este în detrimentul pacientului. Vorbim despre toate ariile terapeutice. În fiecare zi dispar medicamente ieftine din portofoliul producătorilor", a susţinut Damian.

El a explicat că scoaterea acestor medicamente din portofolii ar putea fi evitată printr-o regândire a taxei clawback.

Vor revizuirea modului în care se calculează taxa clowback

"Asociaţia Romană a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cer autorităţilor revizuirea imediată a modului de finanţare a deficitului în creştere al sistemului de sănătate în condiţiile în care nivelul taxei clawback a ajuns la un nivel nesustenabil", a mai spus Damian.

Potrivit acestuia, pentru trimestrul 4 al anului 2013 taxa clawback a ajuns la un nivel de 20% din vânzările medicamentelor compensate, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 30% faţă de celelalte trimestre.

"Menţinerea acestei taxe, în formă actuală, poate avea consecinţe economice şi sociale grave, în primul rând pentru populaţie, prin dispariţia totală de pe piaţă a unor medicamente şi prin imposibilitatea de a introduce medicamente noi, cât şi pentru companiile producătoare de medicamente, care vor fi nevoite să amâne sau să anuleze investiţiile în capacităţile de producţie locală", a declarat Dragoş Damian.

La rândul său, preşedintele ARPIM Călin Gălăşeanu a susţinut că în fiecare an producătorii de medicamente acoperă întreaga diferenţă între bugetul alocat de stat pentru medicamente şi consumul real generat de necesităţile de tratament ale pacienţilor români.

"Povara este cu atât mai mare cu cât şi lista de medicamente compensate şi gratuite nu a mai fost actualizată de 6 ani, ceea ce înseamnă un impact negativ economic şi social puternic", a arătat preşedinte ARPIM.

www.doctorulzilei.ro
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Noaptea Muzeelor la Sate” la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni cu un tur ghidat și audiții muzicale!

astăzi, 08:50

Muzeul Județean Botoșani, prin Casa Memorială „George Enescu” Liveni, ia parte la ediția a IV-a a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, care va avea loc s&acir...

ASTĂZI începe Street Food Festival la Botoșani cu o ediție aniversară și un show de drone în premieră!

astăzi, 08:23

Între 27 și 30 august, Pietonalul Unirii devine din nou locul de întâlnire pentru iubitorii de street food, muzică și experiențe inedite. Street FOOD Festival - The Original săr...

Sportiva din Botoșani care a urcat pe podium la Europenele de Juniori la Haltere din Kosovo!

astăzi, 08:12

Flavia Hreapcă, legitimată la CS Botoșani, câștigă ultimele medalii pentru România la Europenele de Juniori Youth II U17 din Kosovo. Sportiva a obținut o medalie de argint la stil...