Parlamentul rescrie sentinţele primarilor penali: "Lasă-l, frate, în funcţie! E greu cu o condamnare, lumea te arată cu degetul"
Stiri Botosani Friday, 21 August 2015 ActualitateIniţiativa legislativă care le-ar permite primarilor, dar şi consilierilor locali sau judeţeni care au primit condamnări cu suspendare să îşi păstreze, totuşi, mandatele este susţinută cu tărie de parlamentari, care spun că, din moment ce instanţele nu au decis interzicerea drepturilor electorale, aleşii locali ar trebui să rămână în funcţie. Aleşii au găsit, astfel, o portiţă prin care i-ar salva pe edili de la pierderea mandatului, măsură decisă, în astfel de cazuri, de către prefecţi, dar în anumite condiţii. Una din aceste condiţii în baza cărora prefectul decide că un ales local este suspendat din funcţie este condamnarea la închisoare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Cotidianul Adevărul a contactat mai mulţi deputaţi care au semnat proiectul pentru a afla ce a stat în spatele acestui demers de ocrotire a primarilor penali.
"Lasă-l, frate, în funcţie!"
Deputatul PSD Sorin Avram Iacoban a declarat, pentru Adevărul, că edilii condamnaţi cu suspendare, dar cărora instanţa nu le-a interzis exercitarea drepturilor electorale, aşadar inclusiv dreptul de a candida, ar trebui să rămână în funcţie indiferent de hotărârea prefecţilor. "Nu-i putem lăsa la mâna prefecţilor dacă instanţa a decis că sunt la prima abatere, că s-au comportat bine în timpul procesului şi nu a venit cu măsura suplimentară a interzicerii drepturilor electorale. Dacă instanţa nu a venit cu o astfel de măsură, lasă-l, frate, în funcţie! Eu nu m-am gândit la Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi sau la Gheorghe Nichita, primarul de la Iaşi, când am semnat legea. Am avut o discuţie cu mai mulţi colegi din Parlament şi am decis că trebuie să le dăm oamenilor o şansă. Şi aşa e greu, pentru că are o condamnare şi toată lumea îl arată cu degetul", a spus Iacoban. Argumentul deputatului PSD este, însă, fals pentru că prefectul nu decide de unul singur suspendarea din funcţie, ci operează în baza criteriilor prevăzute de lege. Pe de altă parte, deputatul PNL Mircea Toader susţine că mai mulţi parlamentari vor amenda iniţiativa, astfel încât aleşii locali condamnaţi pentru fapte de corupţie să nu beneficieze de iertare. "Pentru cei care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie va exista un amendament. Am discutat cu mulţi primari şi am decis să găsim un cadru legal pentru situaţiile în care, de exemplu, există condamnări din culpă, au făcut accidente, situaţii de genul acesta în care se dau de regulă condamnări cu suspendare. Avem mai multe cazuri, dar şi dacă ar fi cinci, 10 sau 15, vrem să le reglementăm", a spus Toader.
Ceva mai exact a fost vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, social-democratul Ciprian Nica. "Vreau să înţelegeţi că o condamnare cu suspendare presupune că cel care a săvârşit fapta poate fi recuperat. Dacă infracţiunea este gravă, era condamnat cu executare, că doar judecătorii sunt conştienţi de modul în care dau sentinţe. Nu este violator, nu este vreun infractor periculos“, a spus Nica, citat de Realitatea.net.
"Schimbarea legii, egală cu zero"
Pe de altă parte, avocata Elenina Nicuţ a declarat, pentru Adevărul, că iniţiativa celor 16 parlamentari este lipsită de efect în cazul în care instanţele vor decide şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor electorale. "Potrivit noului Cod Penal, chiar dacă se primesc condamnări cu suspendare se poate aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, deci dispoziţiile din această propunere sunt egale cu zero, i-ar ajuta, probabil, pe cei care au comis vătămare corporală sau ucidere din culpă", a arătat Nicuţ.
Nume grele pe lista aleşilor salvaţi
Sute de primari, consilieri locali şi judeţeni, dar şi numeroşi şefi de consilii judeţene au în prezent probleme cu legea, mai puţini sunt, însă, cei care au fost condamnaţi cu suspendare. Este cazul fostului şef al CJ Botoşani, liberalul Florin Ţurcanu, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, dar şi al fostului şef al CJ Sibiu, social-democratul Ioan Cindrea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, mai scrie sursa citata.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Apicultor din Botoșani implicat într-un accident rutier. ”Știți cât dureaza? O secundă...” - FOTO
Iustin Marineac se afla pe traseul Galati-Braila-Buzău-București-Ploiești. La Brăila, apicultorul a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia a avut nevoie de ”c&acir...
Mirel Rădoi, după eșecul cu Botoșani: ”Poate intensitatea meciului a fost prea mare!”
Vizibil nemulțumit de prestația elevilor săi, tehnicianul în vârstă de 45 de ani a pus sub semnul întrebării atitudinea jucătorilor și capacitatea acestora de a respecta planu...
Botoșănenii au talent… la înșelăciuni și falsuri, dar polițiștii nu iartă!
În cursul zilei de vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Botoșani. Acesta este...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.84 secunde