Parlamentarii pregatesc dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care si-au angajat rudele!
Stiri Botosani Monday, 9 May 2016 ActualitateIn expunerea de motive, initiatorii se refera la daptu ca in practica s-au ivit situatii "in care interpretarea interdictiiei impuse parlamentarilor de a-si angaja membrii familiei ori rudele sau afinii acestora la biroul parlamentar, prevazute de art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 (…) a general confuzii cu privire la data intrarii in vigoare a respectivei dispozitii, respectiv cu privire la data de la care produce efecte juridice".
Proiectul de lege trebuie acum sa primeasca aviz de la Comisia juridica si raport de la Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, avand termen pana pe data de 18 mai, apoi trebuie votat de plenul comun al celor doua camere, fiind un proiect de modificare a statutului.
Cum interpreteaza juristii acest proiect de lege?
"Acest proiect de lege echivaleaza cu dezincriminarea conflictului de interese pentru situatiile in care mai multi parlamentari si- au angajat rudele la cabinetele parlamentare si au fost trimisi in judecata, iar unii au fost deja condamnati definitiv pentru astfel de fapte. Mai precis, si- au creat o clauza speciala de nepedepsire, plus ca si- au dat posibilitatea ca pe viitor sa- si poata angaja linistiti rudele", au declarat pentru Hotnews.ro specialisti in drept. Potrivit acestora, nu are importanta ca in legi generale conflictul de interese este mai departe sanctionat, cata vreme este dezincriminat in legea speciala.
Si Romania Libera abordeaza acest subiect, notand faptul ca peste 50 de parlamentari si-au angajat rudele la birourile parlamentare, potrivit datelor Agentiei Naționale de Integritate (ANI), iar o parte a acestora au făcut-o înainte de 2013. Unii au fost condamnați la închisoare cu suspendare, iar acum parlamentarii caută să evite, pe viitor, astfel de pedepse.
Cine sunt initiatorii
Mate Andras, UDMR, membru in Comisie Juridica, condamnat definitiv la sase luni de inchisoare cu suspendare in februarie 2015, fiind gasit vinovat de judecatorii instantei supreme ca si-a angajat sotia la biroul sau parlamentar, iar aceasta a obtinut astfel venituri de 5.508 lei. Dosarul a fost deschis dupa ce, in septembrie 2011, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul instantei supreme sa cerceteze un posibil conflict de interese in cazul deputatului UDMR.
Florin Iordache, PSD, vicepresedintele Camerei Deputatilor (jurist si fost membru in comisia juridica)
Daniel Florea, PSD, membru in Comisia Juridica
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tragedie: Un botoșănean de 33 de ani a murit după ce două autoutilitare s-au ciocnit frontal!
Un bărbat de 33 de ani, din județul Botoșani, a murit, joi, într-un accident rutier produs între două autoutilitare care s-au ciocnit frontal. ”Astăzi, în jurul orei 15...
Copiii din Dorobanți au învățat alături de polițiști regulile de circulație!
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nicșeni au organizat o activitate preventiv-educativă dedicată preșcolarilor Școlii Gimnaziale „Mihai Constantinescu” Dorobanți avâ...
Surpriză uriașă! Valeriu Iftime vrea un star din Superliga la Botoșani: ”Dacă vine la noi o să plece pe bani grei”
Iftime l-a avut în grădină, la FC Botoșani, pe Olimpiu Moruțan, în perioada 2016-2018. Fotbalistul a plecat atunci la FCSB pentru 1,2 milioane de euro, iar în 2021 a făcut pasul...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.01 secunde