Parlamentarii cer reducerea VÂRSTEI de pensionare la anumite grupe de muncă

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă prin care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I, mai mici de şase ani, precum şi cele lucrate în grupa a II-a de muncă se consideră stagiu de cotizare în condiţii deosebite, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.

"În şedinţa din data de 24 noiembrie 2014, plenul Senatului a dezbătut şi aprobat cu 97 de voturi pentru şi 2 împotrivă, Raportul suplimentar al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 55 din Legea nr.263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă, mai mici de şase ani, precum şi cele lucrate în grupa a II de muncă se consideră stagiu de cotizare în condiţii deosebite", se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, cei care au lucrat "atât în grupa I, cât şi în grupa a II-a de muncă şi care nu au putut fructifica aceste perioade întrucât acestea nu erau suficiente pentru obţinerea unei reduceri de vârstă pe fiecare categorie în parte, îşi pot cumula cele două perioade beneficiind, astfel, de reducerea de vârstă prevăzută de lege la art. 55 alin. (1) tabel nr.1".

"De exemplu, o persoană care a lucrat 3 ani în grupa I de muncă şi 3 în grupa a II-a de muncă poate beneficia de reducerea de vârstă de un an prevăzută la articolul mai sus menţionat", se mai spune în comunicat. Iniţiatori sunt mai mulţi deputaţi UDMR, iar Senatul este prima cameră sesizată.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...

O anexă dintr-o curte cuprinsă de flăcări! Un bărbat a făcut atac de panică, butelie scoasă de pompierii botoșăneni! (Foto)

astăzi, 13:48

Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, în localitatea Cordăreni. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza jarului căzut din so...