Părintele Justin va fi înmormântat astăzi: Vezi PROGRAMUL SLUJBELOR DE ÎNMORMÂNTARE de la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin va fi înmormântat astăzi: Vezi PROGRAMUL SLUJBELOR DE ÎNMORMÂNTARE de la Mănăstirea Petru Vodă

 Chilia Parintelui Justin, de la Petru Voda  

Înmormîntarea părintelui stareţ Justin Pârvu va avea loc joi, 20 iunie, în incinta Mănăstirii Petru Vodă.

Pe 16 iunie, la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.
 
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat între anii 1948-1964 pentru iubirea de Dumnezeu şi de neam, făcînd parte din Mişcarea Legionară, alături de alţi 1.000.000 de români din toate categoriile sociale, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
 
De la sfîrşitul lunii martie a.c., cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună.


PROGRAMUL SLUJBELOR DE ÎNMORMÂNTARE:
 
MIERCURI – 19 IUNIE (în Paraclis)
 

Ora 0.00  Miezonoptica, Utrenia, Ceasul 1, Sf. Liturghie

Ora 8.00 Acatistul, Ceasurile, 3 și 6

Ora 16.00 Ceasul 9, Vecernia, Pavecernița
 
JOI, 20 IUNIE
 
Ora 0.00 Miezonoptica, Utrenia, Ceasul 1, Sf. Liturghie (în Paraclis)
 
Ora 8.30 Primirea ierarhilor
 
Ora 9.00 Sf. Liturghie (Altarul de vară)
 
Ora 12.00 SLUJBA ÎNMORMÂNTĂRII
 
Joi spre vineri la miezul nopții se face Sf. Maslu

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...