Până la finele anului vor fi introduse carduri electronice pentru producători

Până la finele anului vor fi introduse carduri electronice pentru producători

România ar putea introduce în acest an carduri electronice pentru a şti exact cât produce şi cât vinde fiecare producător. Propunerea vine din partea asociaţiilor de legumicultori care susţin că astfel vor fi eliminate fraudele, iar consumatorii nu vor mai fi înşelaţi.

Ideea a venit după un întreg scandal al legumelor din import, care sunt vândute ca fiind produse românești în piețe și magazine.

Frauda apare în contextul în care unii producători nu au suficientă marfă pe care o să o vândă în piețe şi magazine, așa că o completează cu legume mai ieftine din import, iar toată marfa vândută este sub etichetă românească, consumatorul fiind astfel înşelat.

Pentru a combate fenomenul, reprezentanţii asociaţiilor de producători consideră că soluţia este introducerea unor carduri electronice. Cu ajutorul lor, autorităţile vor putea ţine mai uşor o evidenţă cu privire la producţia estimată a unui agricultultor dar şi la cantitatea pe care o vinde, relatează știri.tvr.ro.

Fenomenul legumelor din import, vândute sub eticheta românească, a fost reclamat de producătorii agricoli din mai multe zone ale țării care susțin că marfa lor e refuzată de marile magazine şi se plâng de concurenţă neloială.

Conform Ministrului Agriculturii, noile carduri de producatori, necesare pentru a combate fenomenul fraudelor din comerţul cu legume, ar putea fi introduse chiar de anul acesta, mai relatează sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta