Pământul s-a cutremurat în centrul Italiei: răniți și clădiri dărâmate!
Stiri Botosani Thursday, 27 October 2016 ActualitateZeci de localități au rămas fără energie electrică după ce s-au prăbuşit mai mulţi stâlpi de reţea. Autorităţile au anunţat că majoritatea şcolilor din regiunile Umbria și Marche vor fi închise joi.
Agențiile de presă și posturile de televiziune italiene nu au relatat despre nicio victimă, există însă persoane rănite sau bătrâni transportați la spital după ce au fost evacuați din clădiri apropiate de cele care s-au dărâmat, scrie gazetaromaneasca.com.
Agenția de presă ANSA a publicat fotografii și a relatat câteva declarații ale persoanelor afectate din câteva localități în care s-au prăbușit numeroase clădiri:
În Ussita, un sat de munte de circa 500 de locuitori, situat în mijlocul rezervației naturale Monti Sibilini, situația pare dramatică după declarațiile primarului: "S-au dărâmat foarte multe case. Localitatea noastră e terminată"..."S-a dărâmat fața unei biserici iar străzile sunt crăpate".
La Norcia s-a dărâmat o biserică din secolul XV, Santa Maria delle Grazie, fiind vorba însă de o clădire destul de mică.
La Visso au existat scene de panică printre oamenii care au fugit din case după cel de-al doilea cutremur simțit foarte puternic. "Zidurile au venit peste mine", spune o femeie care tocmai a scăpat din atelierul unde lucra. "Am auzit cum cad toate obiectele și cărțile de pe rafturi. Am fugit pe scări și totul era plin de praf. Oamenii țipau." Conform şefului Protecţiei Civile, Fabrizio Curcio, două persoane au fost rănite la Visso.
La Camerino, după șocul de la ora 21:18, "turnul cu clopot al bisericii Santa Maria in Via, deja afectat de cutremurul din 24 august, s-a prăbușit pe o clădire. Acolo se concentrează activitatea pompierilor, chiar dacă nu cred că au existat oameni în interior". Acest lucru a fost anunțat de către biroul de presă al orașului. Mulți oameni erau încă afară din casă după cel de-al doilea cutremur.
Există 8 răniți ușor în Fabriano datorită prăbușirii unor pereți despărțitori într-o clădire din Via Fratelli Latini. Primarul Fabriano Giancarlo Sagramola: ''Vom deschide PalaGuerrieri, The PalaFermi și PalaCesari, în scopul de a găzdui oameni care se tem să doarmă în casele lor''. Controalele sunt în curs de desfășurare în toate fracțiunile, iar școlile vor fi închise mâine.
"Cutremurele s-au simţit până la Roma", scrie Corriere della Sera. Sediul regiunii Lazio a fost evacuat după ce în pereţi au apărut crăpături. Unda de şoc a ajuns până pe Stadio Olimpico, unde se desfăşura partida Lazio – Cagliari, din Serie A. Meciul de fotbal a fost întrerupt.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Soba pe lemne - consumul real se vede după prima iarnă, nu în fișa tehnică
Listele de modele și procentele de randament sunt un punct de pornire, nu un calcul al facturii. În realitate, o sobă potrivită într-o casă bine izolată poate folosi mult mai puțin c...
Doi pompieri botoșăneni, în lotul României care a fost la câteva sutimi de podiumul european! (Foto)
La câteva sutimi de secundă de o medalie europeană! România a încheiat pe locul IV Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri, desfășurat în perioada 17–23 augu...
Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția!
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. Pavăl Holding, deținută de frații Dr...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.72 secunde