Pagube uriașe în urma incendiului din Zona Industrială! Vezi de la ce a izbucnit!

Un incendiu izbucnit sâmbătă, în jurul amiezii, într-o hală de producţie din Zona Industrială a municipiului Botoşani a produs pagube materiale însemnate la trei societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în acel spaţiu.

Generat, cel mai probabil, ca urmare a efectului termic al curentului electric din cauza lăsării sub tensiune a unui aparat de sudură, incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile aflate în interiorul halei, dar şi la acoperişul clădirii, existând pericolul ca flăcările să se propage şi la un service auto.

Solicitaţi să intervină, pompierii s-au deplasat la faţa locului cu şase autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 27 de pompieri, mai bine de trei ore.

Flăcările, dar şi temperaturile ridicate, au distrus mai multe bunuri aparţinând celor trei societăţi comerciale (un abric, un compresor, rafturi din lemn, anvelope şi elemente combustibile ale unor autoturisme depozitate în pod, pereţi din lemn şi lambriuri din plastic), dar şi acoperişul pe o suprafaţa de cca. 600 m .p..

Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la cca. 816.000 lei. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de peste 400.000 lei.

Citește și Incendiu la un depozit de cherestea și un service auto din Botoșani! FOTO

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Investiție mult așteptată” la Dorohoi, la 16 ani de la inundațiile care au lăsat urme adânci în comunitate!

astăzi, 14:52

Inundațiile din iunie 2010 au lăsat urme adânci în memoria comunității din Dorohoi, unde pierderile de vieți omenești, sutele de gospodării inundate, familiile evacuate și distruge...

La Biserica Vovidenia Botoșani: Arhid. Sorin Mihalache deschide seria de conferințe duhovnicești din Postul Nașterii Domnului!

astăzi, 14:07

Arhid. Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza” Iași, va fi prezent la Botoșani și va deschide seria de conferințe duhovnicești din Post...

Tânăr din Botoșani, pe podium la Concursul de Discursuri Umoristice Toastmasters, etapa de divizie!

astăzi, 13:41

Botoșaniul are un nou rezultat remarcabil în competițiile de public speaking. Mălin Ștefan Vacariu, membru al clubului Toastmasters Botoșani, a obținut locul al II-lea la Concursul de Disc...