Pacienţii îşi vor plăti consultaţiile medicale, a anunţat ministrul Sănătăţii
Stiri Botosani Sunday, 21 February 2010 ActualitateSumele adunate după introducerea coplăţii ar putea fi folosite la bugetul Sănătăţii, domeniu care riscă să intre în colaps la jumătatea acestui an.
"În situaţia actuală este inacceptabil să se introducă o coplată. Pentru anumite categorii sociale nu facem altceva decât să le limităm accesul la medic prin introducerea acestei coplăţi", a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, citat de RTV.
Anul trecut, în mandatul altui ministru al Sănătăţii s-a vorbit despre introducerea coplăţii. Una dintre motivaţii era că în acest fel vor scădea şpăgile din sistem, denumite plăţi informale. Pacienţii sunt, însă, de altă părere.
"Diferenţa între coplată şi plata aşa zis informală este foarte mare. Acele plăţi informale ţin de tradiţia noastră. Noi nu le numim nici plăţi informale, le numim cadouri. Pacientul face un gest de recunoştinţă faţă de medic. Plăţile informale sunt cuprinse între 50 de lei şi ajung până la 5.000 de lei", a completat Vasile Barbu.
Introducerea iminentă a coplăţii a fost anunţată de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, în penultima şedinţă a Executivului.
Proiectul fostului ministru al Sănătăţii, Ion Bazac, prevedea o coplată de 5 lei pentru consultaţia la medicul de familie, de 10 lei la specialist, de un leu pentru fiecare analiză de sânge şi de 100 de lei pentru o săptămână de spitalizare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
34 de ani fără Doina și Ion Aldea-Teodorovici! - VIDEO
Cei doi artiști şi-au pierdut viața într-un teribil accident care s-a produs în noaptea de 29 spre 30 octombrie, în 1992, în apropiere de localitatea Coşereni, din Rom&acir...
Îngrijiri medicale la domiciliu prin Casa de Asigurări: Cine are dreptul și pentru ce pacienți se decontează până la 180 de zile
Pacienții care nu se pot deplasa la cabinet pot beneficia, în condițiile prevăzute de legislație, de consultații sau de îngrijiri medicale acasă, prin sistemul public de sănătate. ...
În Dublin: Priveghere tăcută în memoria Loredanei, femeia din Botoșani omorâtă de propriul partener de viață!
Comunitatea din nordul Dublinului s-a reunit în memoria Loredanei Moroșanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, înjunghiată mortal luni, în casa în care locuia cu partenerul ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.91 secunde