Ovidiu Portariuc: “Cineva îl intoxică pe domnul Ţurcanu cu anumite informaţii”
Stiri Botosani Tuesday, 6 May 2014 Actualitate“E o declaraţie în genul declaraţiilor lui Florin Ţurcanu. Nu cred că mai surprinde pe cineva. Eu l-aş întreba pe domnul Ţurcanu când în 2012 spunea că atât eu, cât şi PSD-ul suntem buni şi vrem să facem lucruri deosebite, când spunea adevărul: atunci când era în USL alături de cei 7,6 milioane de români sau acum când e în "alianţă răului", alături de Băsescu. Mai mult de atât nu vreau să îl atac. Îmi dau seama că declaraţiile domniei sale provind dintr-un anumit context existent acum în cadrul PNL. Este strict problema domniei sale. Cred că alegătorii vor judeca şi vor analiza foarte bine", a declarat Ovidiu Portariuc.
Acesta a mai spus că în ultima lună nu a avut discuţii cu aleşii municipali liberali în alt cadru decât cel de la şedinţa de Consiliu Local, dar a recunoscut că dialoghează în permanenţă cu liberali care mai speră în refacerea USL după data de 25 mai şi care nu au renunţat la obiectivele acestei alianţe.
“În ultima lună nu m-am întâlnit cu consilieri liberali. Dialog însă cu colegii din PNL am avut permanent, pentru că în PNL sunt şi oameni educaţi, raţionali, deschişi spre dialog cu care este normal să avem o relaţie exact aşa cum am avut şi în campania electorală, când eram împreună în USL. Nu am fost noi să căutăm consilieri, să umblăm după ei. Ori cineva îl intoxică pe domnul Ţurcanu cu asemenea informaţii şi domnia sa chiar le crede ori pur şi simplu aruncă nişte informaţii pe piaţă", a mai menţionat Portariuc, care a mai precizat că în ultima perioadă Andrei Dolineaschi nu a fost la Botoşani, aşa cum a afirmat Florin Ţurcanu.
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
A plecat la cele veșnice un militar dedicat profesiei și valorilor în care a crezut!
Familia îndurerată anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a celui care a fost Savin Constantin. Plutonier adjutant principal Savin Constantin a activat cu devotament &icir...
Botoșaniul intră sub incidența unui Cod Galben, de la ora 10!
Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 10:00 – 18:00. Sunt prognozate intensificări ale vântul...
Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.08 secunde