Oreste a plecat de la B1!

Oreste Teodorescu a decis, miercuri, sa inceteze colaborarea cu postul de televiziune B1, unde realiza emisiunea "Codul lui Oreste".

El spune ca a hotarat sa plece de la aceasta televiziune pe motiv de incompatibilitate cu viziunea si procedurile noului management.

"Eu consider ca sclavagismul, iobagia, serbia ar trebui sa dispara. Ne indreptam spre o lume civilizata, iar relatiile dintre parti trebuie sa fie amiabile si echilibrate. Am decis unilateral, cu regret, sa incetez colaborarea cu noul management al postului. Vreau sa multumesc vechiului management pentru excelenta colaborare timp de aproape patru ani si imi doresc din tot sufletul sa ma regasesc cu telespectatorii mei in cat mai scurt timp", a declarat Oreste pentru Jurnalul National.

Potrivit unor zvonuri care circula pe holurile B1, se pare ca si Urania, pe numele real Simona Varzaru, va parasi postul de televiziune din Calea Victoriei.

In cadrul B1 aceasta realizeaza emisiunea "Pasul Fortunei". Pana acum Simona Varzaru nu a vrut sa comenteze aceste informatii.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!

astăzi, 17:05

O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....