Ordin de la ministru: Persoanele cu handicap, controlate acasa!

In urma unui ordin dispus de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, care prevede demararea unui amplu control in toate judetele tarii, referitor la incadrarea in grade de handicap si acordarea certificatelor aferente, in judetul Botosani s-a constituit deja o comisie de control alcatuita dintr-un reprezentant al ITM, un reprezentant al DGASPC si un medic de asigurari sociale - un angajat al CAS. "Actiunea de control va avea loc in perioada 10 iunie-9 iulie 2010, probabil vor fi verificate doar acele cazuri unde sunt indicii si suspiciuni ca s-a incalcat legea. Nici noi nu vom sta cu mainile in san si vom urmari ce se intampla", a spus Cristian Roman, prefectul judetului Botosani. Atributiile principale ale comisiei constau in analizarea dosarelor din punct de vedere al incidentei afectiunilor si intocmirea listei persoanelor ce vor fi verificate, inclusiv pe baza sesizarilor. De asemenea, controalele vor fi efectuate inopinat la domiciliul persoanelor, intocmindu-se un raport din care sa reiasa concordanta dintre actele medicale ce au stat la baza eliberarii certificatului si starea de fapt a persoanei in cauza, precum si concordanta dintre ancheta sociala si situatia reala de la domiciliu persoanei si la final recomandarea comisiei daca acele cazuri vor fi reevaluate de medici.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bolojan le-a dat liberalilor un ultimatum până luni la amiază: Trebuie să demisioneze din toate funcțiile din administrație!

astăzi, 12:57

Premierul Ilie Bolojan le-a dat liberalilor un ultimatum ca, până la ora 12, să demisioneze din toate funcțiile din administrație, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN. Este vor...

Accident cu trei mașini pe o stradă din Botoșani, un tânăr a fost dus la spital!

astăzi, 12:38

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost im...

Astăzi: Cutremur în zona seismică Vrancea!

astăzi, 12:26

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe scara Richter a avut loc, în urmă cu puțin timp, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica ...