Opt persoane sanctionate in urma scandalului electoral de la Stauceni!
Stiri Botosani Friday, 16 November 2012 ActualitateAcestia s-au deplasat inițial în satul Victoria , unde au lipit afișe electorale într-un loc de afișaj electoral.
Tot în acest loc aceștia au lipit o parte din afișele electorale peste cele ale formațiunii contracandidate.
Ulterior, tinerii respectivi s-au deplasat în satul Stăuceni, unde au lipit afișe electorale și au pus fluturaşi electorali pe gardurile locuințelor.
În acest context, proprietarul unei locuiţe pe al cărei gard fusese lipit un afiş, a observat materialele de propagandă, motiv pentru care s-a deplasat cu autoturismul său în locul care se aflau tinerii respectivi, însoţit de alte două persoane. Între toti cei prezenti a avut loc o discuție contradictorie, intervenind şi violenţe .
Conflictul a fost de scurtă durată şi, în timpul acestuia, proprietarul locuintei pe al carui gard au fost lipite afise a scos din autoturismul său o bâtă, iar una dintre persoanele care lipea afişe a smuls o scândură dintr-un gard aflat în zonă. Aceste bunuri au fost însă folosite în timpul agresiunii doar pentru a intimida și nu pentru a lovi pe cineva.
"În cursul verificărilor toți cei implicati au declarat în scris că nu doresc să depună plângere penală cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe sau amenințare", se arata intr-un comunicat al IPJ Botosani.
A fost dispusă măsura sancționării contravenționale conform art 3 pct 1 din Legea nr. 61/1991 față de opt persoane pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!
Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...
Tango argentinian pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani!
Tango Meets Opera este spectacolul-eveniment care poposește pentru prima dată la Botoșani, în spectaculoasa sală de concerte a Teatrului ”Mihai Eminescu”, pe data de 27 octombrie...
Iftime spune că a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani” / Urmează revoluția la Botoșani!
Valeriu Iftime (66 de ani) este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România, dar susține că fotbalul i-a produs „găuri” uriașe. Suma totală pe care a investit-o ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.17 secunde