Tot mai mulți români ajung să uite cu totul de toate ororile și greutățile din perioada comunismului, gândindu-se doar la lipsa siguranței unui loc de muncă și a "siguranței zilei de mâine" din zilele noastre, a lipsei de perspectivă a tinerilor. Or, cine crede că în România comunismul a sucombat definitiv și irevocabil se amăgește singur.

 Trebuie să înțelegem astăzi mai întâi că mentalitățile și practicile din timpul celor aproape 45 de ani de comunism au marcat pe foarte mulți români, chiar și pe unii de bună credință, care visau într-adevăr egalitatea și dreptatea socială ("echitatea socialistă"). S-au transmis în unele cazuri și urmașilor lor. Mulți politicieni postdecembriști au preluat asemenea "modele" și au lărgit sfera corupției și incompetenței din țara noastră, luând decizii care au afectat soarta și viitorul poporului român, nivelul de trai și viața fiecăruia dintre noi.

Un exemplu este chiar intrarea României în Uniunea Europeană fără consultarea prealabilă a poporului român printr-un referendum. Vedem că, comunismul și globalismul sunt de fapt, cele două fațete ale medaliei, pentru că ambele luptă în felul lor caracteristic împotriva valorilor creștine și naționale, împotriva statului român (național), încercând să suprime cu totul iubirea de neam (patriotismul curat, naționalismul autentic) și a credinței creștine.

Doar metodele s-au schimbat. S-a renunțat la metodele brutale din partea regimului dictatorial (arestări, torturi, cenzură pe față, restricții precum interzicerea libertății circulației peste hotare și a comerțului liber, etc.). În globalismul actual, s-au dezvoltat alte strategii de manipulare (prin intermediul mass-mediei aservite) și șantaj (genul împrumuturilor de la FMI și Banca Mondială, care puneau condiții autorităților!), a unor strategii noi de urmărire și control prin buletinele electronice cu cip, biocipuri (asemănătoare cu dosarele întocmite de Securitate), mergând până la mijloace sofisticate din sfera psihotronicii.

Ne putem întreba firește dacă Uniunea Europeană a adus României măcar o parte din bunăstarea multvisată de o parte dintre români. La șase ani de la aderare, constatăm că țara noastră contribuie la bugetul european cu mai mulți bani decât primește prin absorția de fonduri europene (atât de slabă și uneori blocată prin politica UE și diverse aranjamente, clientelism politic, etc.), că peste 1200 de mari întreprinderi au fost falimentate sau vândute la un preț mult subevaluat, ori închise pentru a fi vândut ulterior pământul la un preț foarte mare, în special unora dintre supermarketurile care au răsărit ca ciupercile în ultimii ani, că s-au privatizat companii de stat strategice pentru economia națională, că statul român s-a îndatorat excesiv, că ne otrăvim populația cu alimente bogate în aditivi și coloranți artificiali (de sinteză, toxici pentru organism, unii chiar cancerigeni), că importăm mult mai mult decât producem, că mulți români s-au îndatorat la bănci și nu își mai pot plăti ratele și creditele ș.a.m.d.

Observăm că nivelul de trai al majorității covârșitoare a românilor scade continuu. Prețurile s-au egalizat în UE dar salariile și pensiile românilor sunt mult inferioare (de circa 150-200 de euro)! Aproape unul din cinci români a fost nevoit să plece la lucru în străinătate, pentru a supraviețui și a-și ajuta rudele! Multe familii s-au destrămat din cauza depărtării dintre soți. Mulți copii suferă de pe urma acestor realități triste. În schimb, cresc mereu taxele și impozitele (în cuantum și ca număr). Scumpirea prețului la gaze și electricitate antrenează noi valuri de scumpiri. Multe firme falimentează. Se reduc locurile de muncă. Criza din UE se accentuează.

Ce mai pot face în acest caz bieții români în această bătălie tot mai acerbă pentru supraviețuire? Ne întoarcem oare la lupta "pentru cel mai mare castron de mâncare" și sărăcia cruntă din timpul comunismului? Pentru că puțini români au dus-o cu adevărat bine înainte de 1989. Acesta este adevărul.

Autor: Rau Iacoboaie