Sa luam drept exemplu cazul Lilianei Minca, pentru ca e cel mai recent. Ani de zile, d-na Minca i-a atacat pe Traian Basescu si PDL, in toate felurile, cu si fara rost, cu si fara argumente. Era ca un tonomat. Moderatorul apasa pe buton si domnia sa isi recita partitura. Aceeasi partitura. Cateva exemple: "PDL a fost intotdeauna in ilegalitate", "PDL i-a ciuruit pe pensionari, profesori si muncitori", "am promis sa ii schimbam pe cei de la PDL, un rau extrem de mare pentru toate categoriile sociale din Romania".
Apoi, pentru d-na Minca a mai aparut o tinta, UNPR. Noul partid "de tradatori" a fost si el inclus in partitura. Cu acelasi patos, cu aceeasi convingere. Iar cand doua piese grele, poate singurele doua piese grele ale PC au defectat la UNPR, d-na Minca a devenit furibunda: "singurul interes al lui Piedone este cel dictat de putere, si anume sa rupa PC in doua ca mai apoi sa ii fie mai usor PDL-ului sa dezbine si USL (...) Imi pare rau ca avem in partid oameni atat de slabi si de santajabili care cedeaza celor mai mici presiuni din partea puterii. Sunt oameni fara caracter si fara scrupule, ma refer aici atat la Ciuhodaru cat si la Piedone, care mascheaza ca interesul lor este cel de a-i ajuta pe romani. Adevaratul interes insa, si mai ales adevarata fata, nu pot fi mascate si in interiorul partidelor. Aici ori esti om de caracter, ori nu esti!", scria domnia sa intr-un comunicat, ca sefa a organziatiei de femei a PC.
De-a dreptul hamletiana, d-na Minca s-a prabuit insa rapid in propria dilema. Este sau nu este? Mai degraba, a fost sau n-a fost, caci n-au trecut decat cateva luni de la acest comunicat ca domnia sa a redevenit colega cu Piedone si Ciuhodaru, cei lipsiti de scrupule si caracter, in UNPR.
Dar d-na Minca n-a zabovit in acest limbo: n-a fost si nu este: "Nu sunt un traseist politic, nu sunt o oportunista, nu am dosare, nu pot fi santajata (...) Nu sunt o tradatoare (...). Eu am facut o analiza si mi-am dat seama ca nu sunt valorificata la maxim. Imi doresc foarte mult sa ma implic si imi doresc foarte mult sa am indicatori de performanta. (...) USL nu ma reprezinta. (...) Imi place sa merg cu castigatorii".
Si s-a dus, cu discurs cu tot desigur. Liliana Minca va deveni fara nicio dificultate un la fel de vajnic aparator al puterii, pe cat de aprig critic ii era. Tot ca tonomatul, tot fara argumente, tot neconditionat. Ca un soldat disciplinat va ciurui de-acum USL.
Si aici intervine si invidia mea. Cum de nu li se intampla acestor oameni sa uite macar o clipa care e placa momentului. Sa aiba un moment de blanc, de deruta in care, vreme de cateva secunde, sa nu mai stie daca sunt la putere sau in opozitie, daca trebuie sa atace sau sa apere guvernul, daca PDL ciuruieste sau e ciuruit? Eu nu cred ca as fi in stare. Luat repede cred ca m-as zapaci si as sfarsi spunand pe dos. Si mai ales mi-ar fi rusine.
E drept ca in astfel de cazuri sunt de mare ajutor si moderatorii. Pentru ca, am eu o banuiala, d-na Minca nu va mai fi in veci invitata prin studiouri in care era abonata, indiferent de subiect, si se va infiinta brusc in altele, pe unde nu a calcat, tot indiferent de subiect. Adica va comenta din nou de la educatie la economie, de la sanatate la cultura, dar aparand politica partidului si a guvernului, nu contestand-o.
Asa ca privind-o vom avea sentimentul ca ne aflam in fata negativului aceleiasi fotografii. De fapt, nu vi se pare ca intreaga politica romaneasca este asa? Ca opozitia si puterea sunt doar pozitivul si negativul fix aceleiasi imagini, care se inverseaza din cand in cand?
(Constantin Racaru, ziare.com)
