În raport cu solicitările lui Traian Băsescu, strategia lui Victor Ponta a fost una pragmatică. În principiu, el s-ar fi arătat dispus să semneze orice document (evident, nu chiar orice document) propus de preşedinte, dacă efectul ar fi fost desemnarea sa ca premier. De altfel, draftul propus de Traian Băsescu, ca şi acordul final sunt prost redactate şi concepute. Pentru Ponta, acordul secret era o foaie de hârtie, o înşiruire de banalităţi şi o condiţie acceptabilă pusă de preşedinte. Strategia s-a dovedit a fi, pentru moment, câştigătoare. Urmările nu au fost însă anticipate. Pentru a da greutate documentului, Traian Băsescu l-a distribuit, în văzul lumii, unor importanţi lideri europeni. Ulterior, el a fost făcut public, pe surse, în media internă. Aceste acţiuni ale preşedintelui au dorit să arate că desemnarea lui Ponta nu a fost o capitulare, ci o decizie condiţionată, în urma căreia Victor Ponta a acceptat să se pună la remorca preşedintelui.
Acordul prevede că părţile, adică Traian Băsescu şi Victor Ponta, se angajează să respecte valorile democraţiei şi angajamentele internaţionale ale României, orientatea pro-europeană şi pro-atlantică. Este ca şi cum, după ani de căsătorie, soţii ar semna un acord, prin care se angajează să se susţină reciproc, moral şi financiar. Nu textul este însă important, ci supoziţiile sale: anume că una dintre părţi, adică Victor Ponta, adică USL, a dat dovadă, în trecut, că nu respectă aceste valori şi aceste direcţii de politică externă, fiind acum necesar un angajament reînnoit. Aceasta este, după părerea mea, cea mai importantă parte a acordului. Prin semnarea lui, Victor Ponta a acceptat, tacit, că USL s-a făcut vinovată, în trecut (mai precis, astă-vară, când l-a demis pe preşedinte), de atitudini anti-occidentale şi anti-democratice. În calitate de co-semnatar, Traian Băsescu i-a informat pe liderii europeni că Victor Ponta şi USL şi-au luat un angajament ferm privind repoziţionarea lor în raport cu valorile euro-atlantice.
Acordul conţine şi alte prevederi, cum ar fi aceea privind realizarea unei justiţii independente, toate respectând însă cadrul de interpretare cunoscut al lui Traian Băsescu. Practic, prin semnarea acordului, Victor Ponta renunţă la propria viziune şi, de fapt, la viziunea USL, cea care a condus la câştigarea alegerilor şi la desemnarea sa ca premier, aderând necondiţionat la viziunea lui Traian Băsescu.
Nu în ultimul rând, părţile semnatare se angajează să-şi modifice conduita publică în raporturile reciproce. Stipulările, în sine, sunt ridicole. Aceste lucruri ar trebui să fie de la sine înţelese. Cel care a contribuit din plin la degradarea limbajului public este chiar Traian Băsescu. Dacă textul este contribuţia preşedintelui, atunci el nu trebuia să fie semnat de către Victor Ponta. Dacă este contribuţia lui Victor Ponta, atunci totul este de o naivitate înduioşătoare.
Întregul acord este gândit în paradigma lui Traian Băsescu, iar premierul nu a făcut altceva decât să-l accepte. Aşa cum îl ştim, Traian Băsescu va putea utiliza orice acţiune a Guvernului Ponta cu scopul de a denunţa acordul şi astfel de a obţine un nou sprijin din partea liderilor europeni. Aceasta nu este însă singura consecinţă. După părerea mea, documentul poate reprezenta motivul iniţial al unei despărţiri între PSD şi PNL, despărţire provocată, din nou, de Traian Băsescu.
Autor: Arthur Suciu
