Când citesc așa ceva:
"Primarul Gheorghe Nichita a acceptat să ne ofere răspunsul la întrebarea noastră tranşantă cât mai succint, rezervându-şi însă dreptul de a nu oferi detalii despre aspectele ce ţin de viaţa personală a familiei sale, dacă el va considera că acestea îi sunt atinse".
sau
"Ziarul de Iaşi a mai pus primarului câteva întrebări pe care am considerat că s-ar fi impus din punct de vedere jurnalistic, dar la care nu am mai primit răspuns. Gheorghe Nichita a considerat că doar cele de mai sus trebuie spuse public, restul aspectelor ţinând integral de viaţa sa privată"
este clar că articolul a fost gândit și servit pe tavă cotidianului local. Dintre toate divorțurile "care au zguduit" România acesta este cel mai ciudat: Nichita spune clar ziariștilor că divorțează, dar să nu facă din asta un subiect senzațional și, după ce explică motivele, roagă să nu se facă publice amănunte din viața personală. Apoi, veșnicul primar al Iașului recunoaște că decizia divorțului a fost luată în 4: cei doi soți și cele două fete.
Toată treaba asta cu divorțul pare a fi modalitate prin care Nichita încearcă să își păstreze averea în familie în cazul unui sechestru pus de procurorii DNA care au luat la purificat câteva dosare. Când spui că "Am ajuns la mai multe concluzii, şi am să vă spun câteva dintre ele. Mai întâi, că fiind împreună de aproape 33 de ani, nimic nu ne mai poate despărţi, vom fi în continuare apropiaţi unii de alţii. Ne ştim bine nevoile şi dorinţele, şi vom avea grijă unii de alţii, chiar dacă nu vom mai locui împreună" este clar că divorțul este unul formal; tocmai explici că nimic nu vă mai poate despărți (implicit nici măcar DNA-ul sau închisoarea), dar sunt motive (și degeaba invoci implicarea în administrație și în politică, nimeni nu le crede), mai degrabă din punct de vedere legal, care te obligă să faci acest lucru.
Bun: prin divorț reușești să pui la adăpost averea legală, dar ce se întâmplă cu averea nedeclarată în acte?
Bogdan Federeac, pe fede.ro
