OPINII: De ce sunt românii isterici: de la sărăcie sau prostie?

Ce nu face românul pentru câteva lucruri gratis. Se bate, stă ore întregi la coadă, uită de legi, sfidează logica și bunul simț. De ce?

Românul este mare amator de inaugurări de magazine sau de mocăciuni, indiferent de natura acestora. De la haine până la articole de bricolaj, un leu în minus, oferit la deschiderea vreunui magazin, merită efortul pentru o îmbulzeală de zile mari. Mulți ar da vina pe sărăcia care ne înconjoară, pe disperarea oamenilor de avea ce pune pe masă. Însă scenariul este mereu același, chiar dacă nu implică produse alimentare. Comercianții au speculat acest apetit al românilor pentru cozi și profită la maximum, făcându-și reclamă gratuită pe spinarea celor care se calcă în picioare pentru un loc în magazine.

Până la urmă, vorbim de sărăcie sau de prostie?

VerticalNews îți prezintă câteva momente memorabile din retailul românesc. Concluziile le trageti singuri.

H&M (București)– Primii 100 de clienți primeau gratuit un voucher de 80 de lei cu ocazia inaugurării magazinului. Să fie siguri că îl prind, românii s-au pus la coadă dis de dimineață, deși central commercial s-a deschis la câteva ore după. Magazinul nu anunțase alte promoții sau reduceri de preț, însă pentru o simplă vizită înăuntru, oamenii au așteptat ore întregi la o coadă care se întindea pe o întreagă aripă din mallul AFI Cotroceni.

miniMax (toată țara) –Pentru fiecare sticlă de doi litri de ulei cumpărată, clienții primeau gratuit încă  una. Promoția a fost valabilă în ziua de vineri (25 martie) în magazinele miniMax, aparținând omului de afaceri Dinu Patriciu. Disperați să capete gratis o sticlă de ulei, românii (câteva sute bune la fiecare magazin) aproape că și-au dat viața în fața magazinului. S-a lăsat cu leșin la unele unități,  în timp ce la altele a fost vorba de vandalism. Oameni de ordine, chiar și polițiști au fost călcați în picioare, la propriu.

Baumax (Chitila) – Cel de-al doilea magazin în București al retailerului de bricolaj, deschis pe 22 martie, s-a lăsat cu aglomerație mare. Momeala: mici și bere gratuit.

miniMax  (Vaslui și Drobeta Turnu Severin) – Primul kilogram de zahăr se plătește, al doilea este gratuit.Aceasta a fost promoția miniMax la Vaslui și Drobeta Turnu Severin care i-a făcut pe oameni să se omoare între ei pentru un kilogram de zahar gratuit.

Mr Bricolage (Iași) – În urmă cu un an, sute de ieșeni au făcut lupte de corp pentru o bormașină mai ieftină vândută de retailerul de tip DIY (do it yourself), Mr Bricolage. Compania a mai avut atunci la ofertă vopsea lavabilă și flori la ghiveci.

Și, bineînțeles, "ofertele" pot continua. Voi ce spuneți?

 

Sursa: verticalnews.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul ocupă locul IV pe țară, după rezultatele finale la definitivat!

astăzi, 14:33

Publicarea rezultatelor finale de la proba scrisă a Examenului național pentru definitivare în învățământ urcă județul Botoșani pe locul 4 pe țară, procentul mediilor peste...

Un tânăr aflat în arest la domiciliu și prietenul său au sechestrat un bărbat care trebuia să îi transporte în altă localitate!

astăzi, 14:15

La data de 27 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din municipiul Dorohoi, cercetați pentru co...

Peste 170.000 de beneficiari botoșăneni au primit bani de la AJPIS!

astăzi, 14:01

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a achitat, pentru luna iunie, beneficii de asistență socială în valoare totală de 57.094.889 de lei, pentru un n...