Încape atâta răutate într-o lume atât de mică… De ce-s oamenii atât de răi? De ce au atâta poftă de a produce durere? De ce au atât de multă ranchiună în suflet? De ce simt unii nevoia să îi umilească pe ceilalÅ£i? Cine a turnat răutatea în suflete? Etc.,etc.
Zilnic, mulÅ£i dintre noi ne împiedicăm de multe astfel de întrebări la care nu găsim un răspuns plauzibil. Dacă nu putem schimba prea multe, ne consolam ÅŸi ne acceptam "soarta". Aceasta e cruda realitate, care împinge la păcat.
Ni se întâmplă să fim minÅ£iÅ£i, jigniÅ£i, trădaÅ£i, batjocoriÅ£i, distruÅŸi, dorindu-ne să nu semănăm în vreun fel cu cei porniÅ£i să facă rău. Numai că… intrând atât de des în contact cu aceste persoane, mulÅ£i "nu mai scapă" ÅŸi li se alătura celor necinstiÅ£i. Parcă zilnic ni se mai iau din variantele benefice ÅŸi ni se pun în cârcă multe negative. Parcă nu mai avem de unde alege ÅŸi trebuie "să ne confruntăm" cu lumea. Să n-ajugem să ne număram belele cum îÅŸi numără alÅ£ii vilele pe degete. Să nu se transforme tot ce avem în scrum.
Unii văd doar opÅ£iunile: să se ducă de râpă sau să rămână vii, folosiÅ£i ca pe o cârpă. Câte comprese de răbdare să mai aplicam? Câte vase de umilinţă să mai înghitim?
Răutatea include, printre altele: invidie, mânie, răzbunare, gelozie, dispret. Mă dezgustă omul care se preface bun. Mă dezgustă cel care are abilitatea de a te minÅ£i verde în faţă fără să clipească, fără să bănuieÅŸti ceva. Nu vor să fie corecÅ£i ÅŸi buni, aÅŸa că aleg să împartă jigniri, pumni, minciuni ÅŸi bârfe. Se simt superiori când unuia îi merge prost. Se cred oamenii cu gândire matură. Se răzbună pe cei nevinovaÅ£i după ce au ÅŸi ei un contact cu cineva de joasă speţă. Care-i unu’, care-i celalalt? Se spune că timpul îl arată pe cel bun, iar de cel rău te poÅ£i convinge într-o singura zi.
Câtă plăcere să loveÅŸti… Câtă plăcere să verÅŸi sânge… Câtă plăcere să provoci rău… Oare există unii atât de lipsiÅ£i de bun simÅ£, de minte, de moralitate încât să vadă în problemele altuia un prilej de bucurie? Ei bine… Sigur că da. "Sunt oameni pe lumea aceasta care, incapabili să se ridice pe ei măcar cu un deget, Å£intesc să se înalÅ£e pe ruinele altora", vorba lui Machiavelli.
Dar cum ar fi dacă am locui câÅ£iva pe o mică insulă ÅŸi ar trebui să ne suportam toata viaÅ£a? Dacă vom locui pe insulă, am fi darnici pentru că am ÅŸti că va veni ziua în care vom avea nevoie de ajutor. Dacă am locui pe insulă, nu mai avem pe cine ÅŸi despre ce să bârfim. Ne-am ajuta reciproc pentru a putea supravieÅ£ui. Ne-am susÅ£ine în vremuri grele, am respira dragoste, am fi buni, oneÅŸti, n-am mai fi încrâncenaÅ£i. Am primi ÅŸi am oferi zâmbete sincere. Ne-am considera, cu adevarat, fraÅ£i sub acelaÅŸi cer. N-am mai fi ÅŸef-sclav. Dar astea-s fantasmagorii. Răutatea oamenilor a fost dintotdeauna, din eternitate spre viitor. Mă întreb… Se va opri vreodată haosul acesta? Poate vom contribui în vreun fel la evoluÅ£ia sănătoasă a oamenilor.
(Alina Rancu, verticalnews.ro)
