Fac un rezumat al amănuntelor din viața lui pe care le știu. Stă în apartamentul unui unchi care își cere casa înapoi. Am scris atunci o scrisoare deschisă adresată lui Ponta și primarului general Oprescu. La câte case s-au dat, dați-i și singurului nostru Sobaru un apartament de bloc. Nu crapă lumea. N-am primit niciun semn că am fost auzit. În perioada alegerilor, Sobaru a încercat să candideze pentru un loc în Parlamentul pe care el l-a salvat de sindromul lașității. Nu s-a găsit un loc pentru el. N-avea calificarea de politician! Câte cururi care n-au decât calificarea de a ști să dea din coate și să facă aranjamente nu încap în acest parlament! În Televiziunea publică Sobaru, pus inițial pe lista de concedieri, a fost păstrat dar cu prețul a numeroase umilințe și trecut pe linie moartă. Are un copil cu probleme, un băiat frumos și cu privire luminoasă și caldă. L-am cunoscut. Situația lor nu s-a schimbat cu nimic în bine.
Adrian Sobaru pleacă. Nu și-a aranjat nimic, nicăieri. Nu-l așteaptă nimeni, în nicio țară. Pot spăla vase, zice Adrian, nu e umilitor. Aici însă e umilit zilnic, i se trântesc uși în nas. Iar la firea lui nu mai suportă. Redactorul șef de la A.M. Press îmi amintește un amănunt pe care-l uitasem. Când a fost uns președinte al Camerei Deputaților, Zgonea a ținut să-i mulțumească eroului Adrian Sobaru, datorită căruia (și datorită căruia), e acolo. L-a uitat și Zgonea devenit între timp coleg cu Mihai Viteazul.
Sobaru comite al doilea gest extrem. Își ia familia și pleacă în bejenie. Nici nu știți domnilor – domnilor? – cât ne va costa și cât vă va costa această a doua aruncare de la balcon a lui Adrian Sobaru.
Lucian Avramescu
