De când am revenit în România am întâlnit o mulÈ›ime de tineri, care, în căutarea unui răspuns despre funcÈ›ionalitatea sufletului lor sau poate chiar a unui sens al vieÈ›ii s-au năpustit asupra literaturii despre dezvoltarea personală. Această tendință a tinerilor arată sociologic de fapt lipsa lor de repere, de modele, de direcÈ›ie È™i nevoia lor disperată de a găsi aÈ™a ceva în jurul lor.

Religia nu-È™i mai îndeplineÈ™te de multă vreme rolul fiindcă este depășită, nu-È™i mai cunoaÈ™te nici ea direcÈ›ia, iar elitele care se formează din această societate nouă, au nevoie de mai mult, formele de educaÈ›ie, atât cele din familie cât È™i cele din afara ei, sunt modele depășite, cu lanÈ›uri fie foarte strâmte, fie foarte largi ale libertății.   

Care însă este pericolul È™i despre ce ne vorbesc cărÈ›ile de dezvoltare personală?

Ne vorbesc despre EU-ul nostru È™i interacÈ›iunea, din această perspectivă, cu ceilalÈ›i. Deci, să ne înÈ›elegem, aceÈ™ti autori care scriu genul acesta de literatură, pretind, în marea lor majoritate, că dezvoltarea personală pleacă logic de la sâmburele nostru cel mai "al nostru", care sâmbure este pur È™i nevinovat È™i pe care ei vor să-l facă È™i mai pur, mai nevinovat È™i mai fericit. Ne vorbesc despre cât de bine îi stă EU-ului nostru în adâncul profund al fiinÈ›ei, despre cât de bine este să te simÈ›i liber È™i neprins de nimeni, tu cu egoismul blând È™i dulce suspendat în vidul din tine însuÈ›i. Ne învață despre cât de ok este să greÈ™eÈ™ti, să fii tu însuÈ›i È™i să pretinzi È™i celorlalÈ›i să fie ei înÈ™iÈ™i pentru ca apoi să învingă cel mai "însuÈ™i". Ne povestesc despre manipularea subtilă a celorlalÈ›i dar È™i a noastră, despre puterile subconÈ™tientului È™i despre "nu există trebuie", despre puterea banalelor negaÈ›ii asupra structurii noastre interne, intangibile. 

Dacă mai aducem în discuÈ›ie È™i analiza tranzacÈ›ională cu structura ei bazată pe trilogia părinte, adult, copil È™i despre suferinÈ›ele copilăriei ne îmbunătățim viziunea asupra discuÈ›iei.

Problema psihologiei nu este că studiază mecanismele "antimateriei" umane cu toate aspectele ei legate de percepÈ›ii, temperament, afectivitate, creativitate È™i aÈ™a mai departe, problema psihologiei este că împrumută subtil unor subspecii ezoterice ale ei, cum sunt aceste "dezvoltări personale", aplicabilități practice ale psihologiei, pune la dispoziÈ›ie studiul unor elemente foarte intime ale omului È™i prin aceasta deschide porÈ›ile manipulării. Și odată cu aceasta împrumută È™i hiba ei È™i anume: psihologia ca È™tiinÈ›a pune EU-ul individului în centrul Universului È™i face să graviteze toate celelalte lucruri în jurul EU-ului, făcând din descoperirea lui, o sursă imensă de  plasare de produse ale unei societăți care nu se dă în lături de la orice măgărie ca să scoată profit. EU-ul se dezvoltă pe sine astfel, în singularitatea lui, mărindu-È™i limitele egoismului, uneori răutatea, violenÈ›a ca formă de apărare, nicidecum valorile lui speciale care vin din interacÈ›iunea cu oamenii.

Astfel psihologia îi privează pe cei care îi aplică principiile È™i regulile, de viaÈ›a reală care este despre suferință, despre trebuie È™i nu trebuie, despre negaÈ›ie È™i afirmaÈ›ie, despre echilibru È™i dezechilibru, ea ajunge să-i dezumanizeze, îi transformă în niÈ™te cyborgi, le fură întreaga posibilitate de armonie din afara lor, îi îndepărtează de EU-ul lor care este rezultatul luptei cu balaurii, nicidecum rezultatul contemplării spre descoperirea sinelui din interior spre exterior. Nu È™tie nimeni cum e el însuÈ™i decât în interacÈ›iune cu ceilalÈ›i, EU-ul îÈ™i probează structura sa cuantică între oameni. E mult prea simplu să afli despre tine că îÈ›i place X culoare sau Y melodie È™i faptul că acest lucru te reprezintă. Mâine s-ar putea ca acest "îmi place" "mă simt confortabil cu" să dispară, să fie înlocuit cu altceva. Acest tip de dezvoltare personală fură omului delicateÈ›ea sufletească, el ajunge, în raportarea la propria lui inteligență, sub masca falsei modestii uneori, să-È™i arunce în neant chiar posibilitățile pe care le primeÈ™te de la existenÈ›a sa. Omul devenit astfel extrem de egoist, se condamnă la o permanentă singurătate.

ViaÈ›a însă nu e despre asta. ViaÈ›a nu este despre cuvinte ci este mai ales despre fapte. ViaÈ›a este despre oameni, despre cum să-i mângâi È™i să-i chemi lângă tine, despre cum să trăieÈ™ti lângă ei È™i să le È™opteÈ™ti la ureche secretele universului tău, viaÈ›a este despre joc, despre inocenÈ›a dragostei dintre oameni, este despre război È™i pace È™i despre ce alegi tu din asta, despre căderi È™i ridicări, despre cenuÈ™a lui Phoenix. ViaÈ›a este despre delicateÈ›e, despre respectul față de posibilitatea care există în fiecare om. Când viaÈ›a este despre noi înÈ™ine È™i despre cuvinte potrivite, false, despre subconÈ™tientul din nu trebuie, despre analiza trecutului, încetează să mai fie viață. Fiindcă fără umanitate viaÈ›a este un plastic banal, pe care, după ce îl utilizează, Universul îl  aruncă la coÈ™.

SURSA

CITEȘTE ȘI: "Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat"