Ce-o să amuţe câini, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!
Astfel numai, Părinte, eu pot să-ti mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc".
(Mihai Eminescu - Rugăciunea unui dac)
La 140 de ani de la nasterea sa ca partid politic, din grupari care au actionat mai mult sau mai putin in interiorul granitelor Principatelor romane – sa nu uitam pasoptistii care s-au format mai intai la scolile masonice europene, fie la Paris, la Viena sau Berlin, inca de la inceputurile secolului 19, cand puneau bazele unor societati secrete cu sedii in diferite orase europene printre care si Iasi, Bucuresti sau orasul porto-franco Braila – liberalii de astazi traiesc in umbra gloriei de ieri si isi aroga si ei, ca traitori dupa doctrina liberala, meritele inaintasilor. "O ora sa fi fost amici…", ar spune poetul national Mihai Eminescu, chiar dacă liberalii botosaneni, desi s-au bucurat de umbra generoasa a teilor si de parfumul tamaduitor al salcamilor din curtea casei de la Ipotesti, au uitat sa spuna o vorba despre El, cel care le-a dat nume si rost. Liberalii, iata, nu-l iarta pe poet nici dupa aproape un secol si jumatate, cum nu l-au iertat nici dupa ce au preluat pentru prima data puterea in Principate, cand l-au schimbat din functia de inspector scolar peste doua judete moldave si l-au aruncat in tumultul presei politice din acele vremuri.
Forma fara fond promovata ca filozofie de junimisti li se potriveste foarte bine astazi actualilor liberali. Vom trece ca peste o punte dintr-o parte in alta, dintr-un secol ce s-a vrut luminat pentru natia romana, intr-unul de-a dreptul incandescent. Daca tara a dat in clocot liberal o saptamana intreaga, daca in toate orasele mai rasarite ale Romaniei moderne de astazi istoricii liberali au impletit trecutul cu prezentul, explicand de la doctrina pana la imn, de la nasterea partidului pana la… Dar nu indraznim sa le cantam prohodul, chiar daca unul dintre liberalii de frunte, Crin Antonescu, a vorbit pentru ultima data in fata unei adunari (a nu se intelege adunaturi) liberale, se cuvine sa ne intoarcem la scrierile aceluia pe care Iorga il considera "expresia integrală a sufletului românesc", la scrierile sale de la inceputurile politicii moderne romanesti: "Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei". ("Timpul" din 13 februarie 1882).
Si, oare, nu despre "gresealele" recunoscute si asumate am fi dorit sa auzim astazi mai mult ca oricand din constiintele capilor liberali? Ei ne-au vorbit despre inaintasi, despre numerosii Bratieni care au condus destinele liberale peste ani, despre izbanzi politice si economice care au modernizat tara intr-o vreme in care si contextul european ne era favorabil. Dar si acum, ca si atunci, au uitat a ne vorbi despre decalaje, si acum ca si atunci au uitat sa ne vorbeasca despre capii lor care mai degraba ar trebui sa se afle in temnita decat in fruntea unor institutii ale statului sau in Parlament. Si cum sa nu ne intoarcem din nou la "omul deplin al culturii româneşti", cum il numea Noica, si sa ne minunam cat de actuale sunt scrierile lui despre liberalii de ieri, de parca Turcanu, Gireada, Fenechiu si compania ar dainui in randurile liberalilor inca din vremea aceea: "Dacă ne plângem de libertatea prea mare a acelora cari împiedică lucrarea sănătoasă, fie intelectuală, fie economică a naţiei, noi ştim foarte bine ce zicem şi vom ilustra-o oricând cu cazuri dacă liberalii poftesc. Sunt oameni cari au comis crime grave şi cu toate astea rămân somităţi roşii, se primblă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de-a-şi petrece viaţa la puşcărie". (Mihai Eminescu)
"Orice civilizaţie adevărată nu poate consista decît printr-o parţială întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii, de dezvoltare". ("Timpul" din 25 octombrie 1881)
Toate filozofiile care au dus la nasterea unor miscari politice, cum a fost cea a unor filozofi englezi si francezi ai secolului XVIII, din care se revendica doctrina liberala, s-au dovedit a fi utopii, desi inca de la enuntarea lor publica, ca precepte bine definite pentru societatea antifeudala ce avea sa fie zamislita din acele idei, intemeietorii miscarilor politice, cum a fost si cea liberala, s-au transformat din garanti in martori sau, si mai grav, in atentatori impotriva propriilor precepte. Asa s-a intamplat si cu socialismul celor patru "iluminati" care au schimbat sensul evolutiei firesti a umanitatii.
Liberalismul, inca de la inceputuri, garanteaza libertatile personale. Democratia, dupa denuntarea numeroaselor esecuri ale societatilor autodefinite ca fiind democrate, a devenit perimata. Sa ne amintim ca si comunistii garantau libertatea personala folosindu-se tot de conceptul democratic. Aristotel insusi demasca cele trei modele politice ca fiind falimentare, dintre care unul era chiar democratia.
"În fiecare om Universul se opinteşte... fiecare om e o-ntrebare pusă din nou spiritului Universului" (Mihai Eminescu)
Ne intoarcem de fiecare data la "acel pe care şi un Budha ar putea fi gelos" (Emil Cioran), Mihai Eminescu, poate cel mai aprig critic al liberalilor, pe care-i considera "rosii", cum vii ne sunt in minte si in suflet cuvintele lui Petre Tutea atunci cand, pe pat de spital, inainte de moarte, ne asigura ca numai liberalismul poate fi sansa Romaniei de astazi. Insa lipsa din randurile Partidului National Liberal a unor conducatori care sa reprezinte modele actuale ne trimite vesnic la oamenii de ieri si, fie ii citam, fie ii consideram modele, realizam inca o data ca liberalii de astazi nu sunt nici macar umbra celor de ieri. Desi si aceia erau criticati ba pentru industrializare fortata, ba pentru incetinirea ideilor, ei aveau simtul masurii si au participat impreuna cu alti mari romani, din alte partide importante, atunci cand interesele nationale au cerut-o, la faurirea Romaniei Mari de care cei de astazi nu prea-si aduc aminte.
Si astazi, ca si ieri, Romania se afla in plin razboi, doar Romania constienta, nu si cea adormita, cu un inamic nevazut care este cu atat mai periculos cu cat mai invizibil este. Si vom incheia tot cu un citat din Eminescu, cu raspunsul dat ministrului conservator Alexandru Lahovari, care il acuza pe Eminescu, în timpul Războiului de Independenţă, că "s-a dat" cu liberalii: "Războiul este o problemă gravă, naţională, care trebuie privit deasupra luptelor de partid".
Radu Soare
