Operațiunea Narcos: rețea uriașă de traficanți de droguri, destructurată de polițiști. Un botoșănean a fost implicat (video)

Dealerii au aruncat drogurile în WC și banii pe geam cand i-au văzut pe oamenii legii.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

Potrivit unui comunicat de presă emis de către Poliția Română, pe parcursul anului 2023, membrii unei rețele de dealeri ar fi introdus în România cantități mari de droguri de risc pe care le-ar fi distribuit, ulterior, către alți dealeri din municipiile Cluj Napoca și Iași care, la rândul lor, ar fi aprovizionat piețele de droguri de risc din cluburi, cămine studențești și unități școlare.

 

În urma acțiunii finalizate în cursul zilei de marți, 5 decembrie, au fost puse în aplicare 10 mandate de  percheziție domiciliară în cele două municipii și s-au realizat două operațiuni de prindere în flagrant delict a persoanelor cercetate, în timp ce tranzacționau sau transferau cantități mari de droguri.

Au fost descoperite și ridicate 40 de kilograme de muguri de canabis (ambalate în 48 de pungi vidate), 12 kilograme de hașis, porționat și ambalat (125 de pachete), aproximativ 120 de grame de cristal, precum și o mașină de numărat bani.

În momentul pătrunderii în locațiile percheziționate, una dintre persoanele cercetate ar fi încercat să arunce în vasul de toaletă o parte din cantitatea de drog de risc descoperită, iar o alta a aruncat pe geam o geantă în care se aflau 130.000 de euro, fiind recuperată de polițiști.

Din cantitățile de drog de risc descoperite se puteau realiza aproximativ 50.000 de doze, a căror valoare este estimată la 800.000 de euro.

Botoșănean implicat în rețeaua de traficanți de droguri

Această grupare ar fi acționat de mai mult timp în Cluj Napoca, iar, ulterior, prin intermediul unei persoane, din județul Botoșani, stabilit în municipiul Iași, ar fi început să transfere cantități importante de droguri de risc către piața din Iași.

În ultimele 3 luni, au fost destructurate alte 2 ramuri ale acestei organizații specializate în traficul de canabis, fiind reținute și ulterior arestate preventiv alte 6 persoane implicate în traficul de droguri, de la care au fost ridicate aproximativ 4 kilograme de canabis, aproximativ 40.000 de lei și 3.000 de euro.

În cadrul acestei rețele extinse de trafic de droguri, ar fi fost folosiți minori pentru traficul de droguri, dar, în același timp, ar fi fost și destinatari ai substanțelor interzise.

Astfel, la data de 5 decembrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 7 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de  arestare preventivă a celor 7  persoane, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Acțiunile au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj și Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...