Opel blindat cu mii de ţigarete de contrabandă
Stiri Botosani Wednesday, 14 July 2010 ActualitateÎn cursul zilei de ieri, în jurul orei 12.30, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au oprit pentru control, pe comunicaţia Rădăuţi Prut-Dorohoi, un autoturism marca Opel, înmatriculat în România, condus de Andreea F., de 23 de ani, din Dorohoi.
La controlul vehiculului, poliţiştii de frontieră au constatat că există spaţii special amenajate în interiorul autoturismului, respectiv în podul pedalier, aripi laterale, compartimentul motor, portbagaj şi banchete. În aceste spaţii au fost găsite ascunse 10.140 de ţigarete, marca Monte Carlo, Temp şi Doina, de provenienţă R. Moldova.
În timpul cercetărilor, tânăra a declarat că ţigările au fost achiziţionate din zona comunei Rădăuţi Prut şi urmau să fie transportate la Dorohoi, în vederea comercializării.
Ţigările, în valoare de 2.200 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 25.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Darabani.
Pe numele femeii s-au întocmit acte premergatoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de ţigarete, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, competent în soluţionarea cauzei.
30.360 de ţigarete confiscate în câteva ore
Poliţiştii de frontieră botoşăneni în cooperare cu autorităţile vamale au descoperit ieri, în cadrul acţiunilor specifice pentru combaterea traficului ilegal cu produse accizabile, peste 30.300 de ţigarete. Ţigările urmau să ajungă spre comercializate pe piaţa neagră din judeţ, valoarea acestora depăşind 4800 lei.
Ieri, în jurul orelor 19.00, un echipaj mixt format din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali de la PTF Rădăuţi Prut a procedat la verificarea în detaliu a unui autovehicul condus de un cetăţean român. În autoturismul condus de Marian P., în vârstă de 27 ani, se afla ca pasager Vasile H., de 27 de ani, ambii domiciliaţi în Botoşani. În urma controlului, au fost descoperite aproximativ 12.900 ţigarete cu timbru R. Moldova, ascunse în pneurile autoturismului. Tinerii au declarat că ţigările urmau a fi comercializate în localitatea Botoşani. Cei doi tineri au rămas fără ţigările în valoare de 2073 lei, în plus fiind sancţionaţi contravenţional de lucrătorul vamal cu amendă în valoare de 5000 lei fiecare.
La scurt timp, în PTF Rădăuţi Prut s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Ionel C., de 29 de ani, la volanului unui autoturism VW Passat. Comportamentul acestuia a trezit suspiciunea echipei mixte de control, care a trecut la verificarea autoturismului. În rezervorul autovehiculului au fost găsite 9400 ţigarete, timbrate R. Moldova, în valoare de 1010 lei. Tânărul a rămas fără ţigări, primind şi o amendă de 5000 lei aplicată de lucrătorul vamal.
În perioada următoare, acţiunile în vederea descoperirii şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegal cu produse accizabile va continua în întreaga zonă de competenţă.
Inspector de poliţie RĂCNEA MINODORA
Purtător de cuvânt în cadrul
Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un constructor a produs o avarie accidentală și lasă mii de botoșăneni fără apă până joi!
Echipele Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin începând de astăzi, 05 august 2026, ora 20:00, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii produse accidental de con...
Sfântul Ioan Iacob, cinstit la el acasă: „Să urmăm pilda vieții lui și să o facem vie în viața noastră”
Numeroși pelerini și credincioși din toată țara au trăit alese clipe de bucurie duhovnicească, în această dimineață, 5 august, la hramul Mănăstirii Crăiniceni din localitatea Horodi...
Patronul unei firme din Botoșani trimis în judecată pentru complicitate la infracțiuni de fals!
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată la data de 09 iulie 2026, în stare de libertate, a inculpat...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.62 secunde