„Omul Eminescu”, descoperit de nevăzătorii botoşăneni

Duminică dimineaţă, Clubul Asociaţiei Nevăzătorilor Botoşani a găzduit un eveniment cultural inedit, în amintirea lui Mihai Eminescu.

În prezenţa unei audienţe numeroase, nevăzătorii botoşăneni au vorbit despre controversele legate de locul şi data naşterii lui Eminescu, prietenia sa cu Ion Creangă, iubirea tumultuoasă cu Veronica Micle, urmaşii familiei Eminescu (dinspre fratele său Matei), precum şi importantul loc ocupat de ziaristul Eminescu în presa vremii.

Bună parte dintre materialele pregătite au fost lecturate în Braille, ceea ce a conferit un plus de neobişnuit şezătorii organizate în vecinătatea a 163 de ani de la naşterea poetului.

Emoţionantă a fost şi lectura unor fragmente din scrisorile semnate, în alte timpuri, de Eminescu şi Veronica Micle.

Nu au lipsit câteva strofe din lirica poetului şi romanţele interpretate de nevăzători, acompaniaţi de veşnic tânărul Ludwig Schibinschi - ce şi-a susţinut şi propriul recital, în ropote de aplauze.

Istoricul Gheorghe Median a devoalat, la rândul său, informaţii despre aspectul fizic al poetului, precum şi despre lucrurile care-i plăceau, cu adevărat.



Printre invitaţii emoţionaţi de naturaleţea evenimentului s-a aflat şi Daniela Juravlea, director al DGASPC Botoşani.

În final, nevăzătorii botoşăneni au depus o jerbă cu flori albastre la statuia poetului din curtea Bisericii Uspenia.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...