Omul de afaceri Dumitru Amişculesei a obţinut în instanţă liberarea condiţionată!
Stiri Botosani Friday, 15 May 2015 ActualitateAcesta a solicitat instanţei liberarea condiţionată, cererea sa fiind admisă de magistraţii Juceătoriei Botoşani.
“Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul Amişculesei Dumitru, actualmente deţinut în Penitenciarul Botoşani. Dispune liberarea condiţionată a petentului din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 71/2015 a Tribunalului Botoşani ( mandat de executare nr. 129/2015 ). Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală", se arată pe portalul Judecătoiei Botoşani.
Rămâne de văzut dacă procurorii vor contesta decizia instanţei, dat fiind că omul de afaceri îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi eliberat din închisoare.
De curând, Amişculesei a obţinut contopirea celor două pedepse la care a fost condamnat. În baza unei decizii a Tribunalul Botoşani, Dumitru Amişculesei a rămas cu o singură condamnare la doi ani de închisoare, şi nu trei ani şi 10 luni, cât însumau cele două condamnări primite anul trecut.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!
În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...
Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!
O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...
Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”
Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.89 secunde