Omul de afaceri Dumitru Amișculesei a contestat decizia magistraților botoșăneni care l-au condamnat la închisoare!

  Omul de afaceri Dumitru Amișculesei a contestat decizia magistraților Tribunalului Botoșani, care l-au condamnat, la sfârșitul anului trecut, la cinci ani de închisoare cu executare după ce a fost judecat pentru evaziune fiscală.

  În același dosar au fost judecați și fii săi. Marius Dumitru Amișculesei a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare iar Andrei Amișculesei a primit o condamnare de un an și șase luni cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani. Cu toții au făcut apel la Curtea de Apel Suceava, un prim termen fiind stabilit pentru data de 7 aprilie.

Dumitru Amisculesei, alaturi de fiii sai, alte sapte persoane fizice si trei persoane juridice, au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani in noiembrie 2011, fiind vorba de Florin Cimpoi, Carmen Lenus Margineanu, Vasile Arbore, Mitica Vieru, Raluca Gorbanescu, Marinica Paduraru si Ioan Pavel, iar cele trei societati comerciale sunt Daryany Firacos, Sandokan SRL si Fishmar Boys SRL. 

Potrivit rechizitoriului s-a retinut ca intr-o perioada de circa 3 luni, a fost produsa o cantitate de 444.000 de litri de bauturi alcoolice, in mod clandestin , cu incalcarea dispozitiilor legale referitoare la antrepozitele fiscale si accizele si taxele datorate bugetului de stat, prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind peste 40 de miliarde, mai excat undeva la 980.000 de euro. Valoarea totala a sechestrelor aplicate in cauza a fost de 68 de miliarde de lei, fiind indisponibilizate bunuri mobile, imobile, conturi si bijuterii.

În același dosar, la câte trei ani de închisoare cu executare, au fost condamnați și Florin Cimpoi și Carmen Lenuș Mărgineanu.

Singurul achitat este Vasile Arbore. Ceilalți inculpați din dosar au primit închisoare cu suspendare între șase luni și un an și șase luni, aceștia făcând de asemenea apel la decizia magistraților Tribunalului Botoșani.

În cazul celor trei persoane juridice, fiind o premieră la Botoșani să fie trimise în judecată și firme, judecătorii au dispus plata unei amenzi penale, pentru fiecare, în sumă de 100.000 de lei.

De asemenea, magistrații au dispus măsurile complementare, în cazul societăților Fishmar Boys și Daryany Firacos, de suspendare a activității pentru o perioadă de trei luni și interzicerea participării la achiziții publice pentru un an de zile.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alocația de stat pentru copii se plătește pe 8 aprilie, iar banii trimiși prin poștă ajung până pe 9 aprilie

astăzi, 19:46

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială anunță că alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție, aferente lunii mart...

Firma cu doar 3 angajați, din Botoșani, care a încheiat anul 2025 cu cel mai bun rezultat din istoria sa!

astăzi, 19:05

În timp ce mulţi traderi de cereale au fost afectaţi de preţurile mici şi de secetă, iar la începutul acestui an şi-au anunţat intrarea în insolvenţă sau ieşirea din piaţ...

Ediția I a Salonului Național de Acuarelă ”Ion Murariuˮ se deschide pe 8 aprilie la Botoșani

astăzi, 18:46

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția de Artă Plastică, Etnografie și Științele Naturii, organizează, în spațiul Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchianˮ Botoșani, evenimentul exp...

-->