Oamenii din umbra prezidenţiabililor. Cum ajunge o factură "şi de şapte cifre" să ocolească registrele contabile ale campaniei electorale

Aflaţi în umbra candidaţilor, consultanţii politici aduşi de partide de cele mai multe ori cu 7-8 luni sau chiar cu un an înaintea alegerilor, ajung să câştige în campaniile electorale cu miză maximă, cum este cea pentru prezidenţiale, de la câteva zeci de mii de euro până la "o sumă cu şapte cifre", în funcţie de durata contractului sau de calibrul lor. O cheltuială care poate depăşi, aşadar, 15-20% din bugetul maxim legal de campanie (4,8 milioane de euro în 2014) este însă făcută cu mult înainte, neregăsindu-se decât paţial în registrele electorale oficiale. Surse din partide au explicat pentru Gândul că, şi în acest an, marile contracte de consultanţă s-au făcut cu mult înainte de 3 octombrie, data de la care Autoritatea Electorală Permanentă urmăreşte cheltuielile electorale. Plăţile sunt făcute fie din conturile partidului, fie prin intermediul unor firme sau asociaţii "prietene" cu prezidenţiabilii. Victor Ponta a ridicat ştacheta, aducând în campanie un consultant care a lucrat pentru preşedintele american Barack Obama şi primeşte, indirect, sfaturile lui Tal Silberstein. Klaus Iohannis colaborează cu Felix Tătaru pe cont propriu, agenţia sa, GMP, neîncheind până la această dată un contract cu ACL. Călin Popescu Tăriceanu a apelat la o serie de consultanţi români, în timp ce Elena Udrea lucrează cu foşti angajaţi ai lui Dan Andronic. Sebastian Lăzăroiu o ajută cu sfaturi pe Monica Macovei. În seria "Tu ştii ce mai fac banii tăi?" vă arătăm astăzi circuitul banilor în jurul unora dintre cele mai semnificative cheltuieli ale unei campanii prezidenţiale: contractele de consultanţă.

Un contract de consultanţă pe piaţa din România se înscrie de regulă în limita a 15.000-25.000 de euro pe lună la care se poate adăuga o primă de succes care dublează sau triplează suma în cazul în care candidatul accede la funcţia dorită. Sumele cresc considerabil dacă un consultant autohton îşi aduce în campanie un partener străin, aşa cum Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein au venit în campanii anterioare, în 2004 (pentru Adrian Năstase), 2008 (pentru Călin Popescu Tăriceanu) sau 2009 (pentru Traian Băsescu), prin firma lui Dan Andronic.

Doar serviciile de consultanţă sunt tarifate de strategii americani consacraţi la peste 150.000 de euro, prima de succes a lui Tal Silberstein fiind în campania prezidenţială din 2009 de 300.000 de euro peste suma iniţială, a arătat un precontract  semnat la acea vreme între PDL şi firma acestuia, Greenberg Quinlan Rosner. Consultanţii lui Mircea Geoană în 2009 au costat, potrivit unor surse din partid, între 600.000 de euro şi un milion de dolari.

"Un consultant de calibru din SUA – şi când spun de calibru nu mă refer la acest Mitch Stewart, ci la Tal Silberstein, la Arthur Finkelstein – doar pentru consultanţă şi interpretarea sondajelor poate lua 150.000 de dolari. De regulă sunt aduşi cu câteva luni înainte", explică pentru gândul fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, implicat în campaniile lui Traian Băsescu din 2007 şi 2009.

Consultanţa principalilor candidaţi la prezidenţiale variază de la câteva sute de mii de euro până la o sumă de "şapte cifre".

Armata de consilieri din spatele candidatului Ponta: Silberstein, Stewart, Teodorescu, Sultănescu

Victor Ponta şi-a pregătit minuţios campania prezidenţială, angajând sau având contracte de consultanţă cu mai mulţi strategi, dar şi cu personalităţi influente în mediile externe. Totul contra unui cost direct sau indirect. Armată de consultanţi şi strategi este plătită fie direct de la partid, fie prin diferite firme aparţinând unor prieteni ai premierului Victor Ponta. Contractele nu au fost făcute publice, răspunsul partidului fiind că toate costurile campaniei vor fi raportate la Autoritatea Electorală Permanentă. Întrebat cine sunt consultanţii săi oficiali, prim-ministrul evită subiectul şi transferă răspunderea către şeful campaniei sale, vicepremierul Liviu Dragnea. PSD susţine că toate plăţile sunt făcute din cotizaţiile strânse de la membrii de partid, în condiţiile în care social-democraţii au raportat datorii, până la 31 decembrie 2013, de aproximativ opt milioane de euro.

Social-democraţii au încheiat pentru campania prezidenţială a lui Victor Ponta un contract-cadru cu firma "270 Strategies" a consultantului american Mitch Stewart. În contract nu apare o sumă fixă de plată, dar suma finală poate ajunge până la "şapte cifre" în funcţie de serviciile facturate pe parcurs, au declarat pentru gândul surse din conducerea PSD.

Sursele citate susţin că, potrivit contractului semnat, firma americană va taxa partea română în funcţie de serviciile oferite în timpul campaniei electorale, neexistând o sumă fixă pentru care s-a bătut palma. Astfel, lansarea prezidenţiabilului Victor Ponta pe stadionul Naţional a fost pregătită şi concepută de partea americană, care a supravegheat atent desfăşurarea evenimentului. Consultanţii americani au venit cu un concept asemănător celui folosit de preşedintele SUA, Barack Obama. De altfel, Mitch Stewart a fost prezentat oficial drept unul dintre oamenii care au lucrat pentru campania preşedintelui american, el având un rol în câştigarea disputei electorale din unele state americane. Până la semnarea contractului, finalul verii, Mitch Stewart a mai fost de două ori în România pentru a purta discuţii despre campania prezidenţială.

Surse din PSD au declarat pentru gândul că, cel mai probabil, contractul va ajunge la o sumă cu "şapte cifre". PSD nu se află la prima experienţă de acest gen, prezidenţiabilul Mircea Geoană fiind consiliat în 2009 de strategii de la Benenson Strategy Group. Acel contract i-a costat pe social-democraţi câteva sute de mii de euro, sumele avansate fiind de la 600.000 de euro până la un milion de dolari. La finalul campaniei prezidenţiale din 2009, datoria PSD a fost de şase milioane de euro.

Potrivit unor surse politice, prin intermediul lui Sebastian Ghiţă, Victor Ponta primeşte în campanie sfaturi de la Tal Silberstein, cel care i-a consiliat în trecut pe Adrian Năstase (în 2004) şi pe Traian Băsescu (în 2009). Deputul PSD neagă însă că ar exista "un astfel de contract" cu Tal Silberstein.

Citeste mai departe

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu de proporții, pompierii intervin pentru ca focul să nu se extindă la casele din apropiere!

Friday, 2 January 2026

Un incendiu de proporții s-a produs, în această seară, în localitatea Buimăceni, comuna Albești. Un depozit de materiale combustibile, un service auto si o vopsitorie au fost cupri...

O femeie a ajuns la spital după ce două mașini s-au izbit în trafic!

Friday, 2 January 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, vineri seara, în localitatea Ungureni, din județul Botoșani. În eveniment au fost implicate dou...

Din Botoșani până în Japonia: Cristina Prisacariu a ridicat coaja de ou la rang de artă!

Friday, 2 January 2026

Lucrează cu cea mai firavă materie cu putință: coaja de ou. Suprapune coajă peste coajă și sculptează totul în fragilitatea lor, fără accesorii, fără trucuri. Fără alte materiale. ...