În urma unui naufragiu, s-au salvat de la înec doar doi pasageri. Amândoi au ajuns înot pe o insulă pustie.

Văzându-se atât de izolaţi, s-au gândit că cel mai rău lucru este să-şi piardă speranţa.

Au început să se roage, dar ca să-şi dea seama care dintre rugăciuni este ascultată de Dumnezeu şi-au împărţit teritoriul şi fiecare se ruga în parcela lui.

La început au cerut mâncare. A doua zi, unul dintre ei a găsit în partea lui de insulă un smochin plin cu fructe şi şi-a potolit foamea. În partea cealaltă, nu se întâmpla nimic.

După o săptămână, omul căruia-i fusese ascultată prima rugăciune ceru haine şi nişte scule cu care să-şi încropească un adăpost. Găsi a doua zi pe plajă o ladă în care se aflau lucrurile pe care le ceruse în rugăciune. 

Încurajat, omul ceru insistent să apară un vas cu care să se salveze. A doua zi, un vapor ancoră lângă insulă şi o barcă trase la ţărm.

Omul fericit se pregătea să se urce în barcă. Atunci un glas de sus:

- De ce îţi părăseşti tovarăşul pe insulă?

- Pentru că nu merită să fie ajutat din moment ce rugăciunile sale nu au fost niciodată ascultate, răspunse omul.

- Greşeşti! i-a răspuns glasul din cer. El nu a cerut decât un singur lucru. Ca toate dorinţele tale să fie îndeplinite!
  
 Ce-i drept, lui Dumnezeu îi place solidaritatea. De aceea îi ascultă pe sfinţi, pentru că nu se roagă niciodată pentru ei.


O vorba buna