Mi s-a spart locuinta. Aseara. Am avut noroc in ghinion, domnule Prim Ministru! Casa noastra (a statului si a bancii), adica locuinta unui profesor activ si a unui fost profesor (ambii din soiul ala rau care nu au intrat in greva foamei sa ajunga parlamentari), nu adapostea nici aur, nici bani, nici tehnica, asa ca sarmanii hoti au trebuit sa se multumeasca cu doua parfumuri mai ieftine de pe policioara din baie si o mana de monede aproape fara valoare, adunate noi si de prieteni de prin tari straine pentru copii. Atat a fost interesant pentru hotii de aseara.
Maldarul de dictionare pretioase si carti de latina si greaca veche al sotiei mele nu a fost interesant pentru ei, se vede ca ei nu isi dadeau si doctoratul in clasice (sau poate au aflat de la televizor ca pentru doctorat in Romania nu trebuie sa si citesti daca stii la ce foloseste ctrl +c, ctrl+v). Nici piesele de teatru si cartile de pedagogie si filosofie in germana nu le-au trezit interesul, probabil ca le-au rasfoit si s-au speriat de notiuni gen Rechtstaat, Gerechtigkeit si le-au lasat la locul lor.
Sa stiti, domnule Prim Ministru ca au fost niste hoti de treaba, nu au facut stricaciuni, parca doar in camera copiilor s-a zgariat putin parchetul de la un raft aruncat neglijent pe jos, iar geamul a fost putin fortat, dar se mai inchide inca. Partea proasta a fost ca la plecare au uitat sa traga geamul si a mers centrala in gol.
Va jur, domnule Prim Ministru, ca am incercat din rasputeri sa fim romani demni, curajosi si plini de optimism, dar nu ne-a iesit pana la capat, iertata sa ne fie slabiciunea.
Am rabdat cu greu sa urlu de indignare atunci cand ne-am vazut amintirile imprastiate pe jos, viata noastra cu bune si rele, intimitatea casei si planurile noastre de viitor azvarlite pe podea, calcate in picioare straine. Am rezistat mai usor tristetii atunci cand domnii de la criminalistica (excelenti profesionisti) ne-au manjit cu praf geamurile, vasele de flori si mobila in cautare de amprente. Ne-am reprimat chiar si plansul de compasiune cand un domn investigator mai in varsta parea ca-si cere scuze fata de noi : "stiti, noi asta vara facusem curat in zona, nu mai era picior de hot pe aici, prin noiembrie i-am bagat la inchisoare. Acum, dupa doua luni i-a scos guvernul Ponta din nou afara… a fost in zadar, o luam iar de la capat… le-a mai si scazut din pedepse ca sa-i stimuleze pe viitor". Resemnare si neputinta si umor negru.
Sa stiti, domnule Prim Ministru ca am incercat sa fiu pozitiv, chiar m-am imprietenit cu politistii de zona (nu ma mir, la cate tigari am fumat impreuna, afara in frig, pana cand au terminat cei de la investigatii cu urmele…). Baieti buni, am barfit putin amical, oricum ei erau acolo doar pentru procesul verbal, in rest nu aveau nimic de facut. I-am intrebat despre munca, despre colegi, despre politica. Nu, nici ei nu au mai zarit-o pe d-na senator Firea pe meleagurile noastre din ziua cand impartea pungi minoritatii rrome, cu cateva zile inainte de votul pentru Parlament… si chiar nici ei nu stiu de ce nu e lumina si pe strada mea (nu ca s-ar speria hotii) si de ce nu se asfalteaza sau se carpesc strazile …
Era 1 noaptea, domnule Prim Ministru, poate ca dvs. dormeati la adapostul SPP-ului si va rog sa ma scuzati daca cumva vantul ne-o fi purtat glasul surescitat prin preajma dvs, dar stiti cum e …poporul "e prosti", deranjeaza degeaba. In curtea noastra discutia mergea mai departe cu probleme lumesti, de umplutura, fara nicio importanta, viata …
Unul ma cearta, ce-a fost in capul meu sa revin in tara dupa 2 facultati in Germania, el nu s-ar fi intors. Din prea mare entuziasm m-am trezit sa-i cert si eu: de ce nimeni nu opreste mizeriile acelea de maxi taxi supraaglomerate (linia 146), in care se indeasa oamenii ca la abator, intotdeauna fara bilet, sicrie pe roti ce se rup in mijlocul strazii, uneori chiar in fata sectiei lor de politie? Imposibil sa nu le vada, eu ii vad aproape zilnic pe colegii sai de post fumand si urmarind spectacolul inuman in care oamenii se calca in picioare pt o bucatica mica de spatiu in maxi-taxi, singura sansa spre lucru si scoala. Tanarul agent al politiei romane, reprezentantul statului roman in uniforma, se uita la mine ca la un cazut de pe Marte si-mi spune secretul: "vedem si noi dar … nu te poti lua de ei, e de la judet, stiti cum e in Romania, mi-as face probleme, parca n-ati sti si dumneavoasta ce e cu domn Mitica…".
Mda, dupa cum se uita la mine sunt singurul tampit din oras care nu stie cine e domn Mitica … Ce sa fac, zambesc si eu larg si atotstiutor: "aaa, clar, e firma lui Mitica ala…, da ,da.. domne ,inteleg, ce sa-i faci.."). "Pai vezi ?". Pai vad!
Vad o tara deghizata intr-un politist tanar care a invatat ca nu e voie sa vada, daca asa e ordinul de la judet. Vad o tara deghizata intr-un profesionist cu bun simt, prost platit si umilit care isi cere scuze pentru o vina inexistenta.
Vad o tara deghizata intr-un Prim Ministru care, la adapostul garzilor ce pazesc zi si noapte familia LUI, pune infractiunea pe locul normalului. Care iarta de datorii de miliarde o companie cu care familia sa are relatii de afaceri, dar nu are bani de strada, scoala si spital. Care scoate infractorii din puscarii si le rade in nas profesionistilor. Care iarta rau-platnicii si mareste taxele celor ce muncesc din greu. Care ne umileste zilnic.
In linistea diminetii, mana in mana privim la haosul din jur. Pe covor, parca ascuns de privirile noastre de adulti ore intregi, zace trenuletul copiilor nostri zdrobit in bucati de un bocanc strain. Afara, intr-o tara deghizata in tara ii asteapta si pe ei viitorul …
Si atunci am plans.
P.S. Nu, domnule Prim Ministru, nu am fugit din tara. Astept sa-mi intre salariul si sa se faca cald.
SURSA: AICI
